Incident grav, luni după-amiază, în localitatea Ortiteag din județul Bihor. Un bărbat în vârstă de 52 de ani s-a urcat pe un stâlp de electricitate și amenință că se aruncă în gol.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, incidentul a fost semnalat prin numărul unic de urgență 112, la ora 14:07.
La fața locului au fost mobilizate de urgență echipaje de poliție de ordine publică, precum și un negociator din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
„Se acționează pentru aplanarea situației și soluționarea stării conflictuale”, a explicat ofițerul de presă al Poliției Bihor, agent-șef Alin Laza.
La intervenție participă și pompierii ISU Crișana de la Stația Aleșd și ai Detașamentului 1 Oradea.
Salvatorii s-au deplasat la locul incidentului, cu autospecială de intervenție, ambulanță SMURD cu echipaj de prim ajutor și pernă pneumatică de salvare de la înălțime, a transmis plutonier Alina Butaci, purtătoarea de cuvânt a ISU Crișana.
„Zona este securizată, iar intervenția este în plină desfășurare", a mai arătat Butaci.
Potrivit surselor BIHOREANUL, bărbatul nu se află la prima situație de acest fel. În 31 decembrie 2022, același individ s-a urcat pe același stâlp de electricitate, fiind sub influența alcoolului, și a amenințat că se aruncă de la înălțime.
La acel moment, bărbatul le-a cerut autorităților bani „ca să poată petrece și el de Revelion”. După mai multe ore de negocieri, a coborât și a fost preluat de autorități, fiind transportat și internat nevoluntar la Spitalul de Neuropsihiatrie Oradea.
Mai mult, în vara anului 2022, tot în stare de ebrietate, bărbatul a recurs la același gest, urcând pe stâlpul de înaltă tensiune și amenințând că se sinucide. Și atunci, după ce a fost convins să coboare, a fost internat forțat în unitatea medicală de specialitate din Oradea.
UPDATE, ora 17.35: A coborât de pe stâlp
Bărbatul a fost convins până la urmă să coboare de pe stâlp. Nu este rănit. La fel ca dățile trecute, el va fi transportat la Spitalul de Neuropsihiatrie din Oradea.
„Față de acesta, se va propune internarea nevoluntară într-o unitate spitalicească din municipiul Oradea, județul Bihor”, a transmis Alin Laza, de la Poliția Bihor.