Ca să nu pierd contactul cu modul în care funcţionează minţile semenilor, fiindcă ne determină tuturor soarta, le urmăresc reacţiile la ştirile importante. Câteodată mă ia groaza. Recent, de exemplu, la vestea că Primăria Oradea va cumpăra un teren pentru extinderea unui parc industrial, aşa încât să găzduiască încă o firmă, cineva vitupera că pe orădeni nu i-a întrebat nimeni, reclamând ca din banii respectivi mai bine să se facă "ceva pentru oameni".
Nu trebuie să fii mare specialist ca să-ţi dai seama ce ravagii fac analfabetismul funcţional, lipsa de educaţie civică şi economică. Prin urmare, oricât de frustrant ar fi, e nevoie de explicarea celor mai elementare principii şi fenomene. Să aminteşti, chiar repetat, că o societate nu are cum s-o ducă bine fără locuri de muncă, că acestea nu există fără firme şi că firmele nu se instalează decât acolo unde au nu doar forţă de muncă, ci şi infrastructură, de la gaz până la drumuri.
Aşadar, că o administraţie trebuie să facă pe dracu-n patru, fie şi să-şi ridice în cap o parte din cetăţeni, ca să aducă firme şi să le păstreze, scop pentru care le şi poate acorda înlesniri fiscale, chiar dacă locuitorii trebuie să plătească taxe şi impozite neconvenabile. Marea majoritate a indivizilor se opresc cu percepţiile aici, fără să ia în seamă ce se întâmplă apoi, şi anume că firmele angajează oameni şi plătesc salarii, iar banii câştigaţi de angajaţi sunt cheltuiţi tot în comunitate, inclusiv pentru a cumpăra bunuri şi servicii de la firmele şi persoanele care nu primesc facilităţi fiscale.
Ce s-ar întâmpla, însă, în caz contrar? În lipsa unor cantităţi suficiente de bani, firmele din a doua categorie, rămase cu încasări mai mici, ar sucomba şi până şi asistenţa socială ar dispărea. Ecosistemul nu e complicat decât pentru cei care nu îl urmăresc de la cap la coadă, adesea influenţaţi şi de trolii care acţionează mânaţi de interese politice sau, pur şi simplu, de rea-credinţă.
Făcând o analiză a administraţiilor locale din judeţ, am discutat zilele trecute cu vreo 30 de primari bihoreni şi am avut surpriza să constat că tot mai mulţi se arată preocupaţi şi să-şi reducă din cheltuieli (inclusiv prin împuţinarea funcţionarilor), şi să-şi sporească veniturile, atât prin găsirea unor investitori (sigur că nu toţi reuşesc, din varii motive, inclusiv ce ţin de geografie), cât şi prin majorarea taxelor şi impozitelor. Ba chiar au ajuns să admită că acestea pot fi anormal de mici, uneori cât un pachet de ţigări pentru o casă!
Dacă până la seria crizelor care ne-au lovit pe toţi (pandemică, energetică, economică) marea grijă a primarilor era doar să fie realeşi cu orice preţ (mai cu "ajutoare", mai cu Zilele Comunelor), mai nou sunt atenţi şi la resurse, începând să înţeleagă că oamenii nu sunt doar alegători, ci şi contribuabili. Încet-încet, ameninţaţi cu dispariţia, primarii încep să renunţe la populism, ceea ce n-ar strica să facă şi poporul însuşi.