Ani la rând, serbările de Ziua Oradiei erau grevate de veșnicele șantiere din zona centrală. Iată că organizatorii Festifall 2026 au avut ocazia, pentru prima dată, să amplaseze activitățile în spații civilizate și proaspăt renovate (evident, cu observația că Parcul 1 Decembrie mai are încă până să poată fi recepționat).

Festivalul s-a ținut în Piața Unirii, pe strada Alecsandri, în Parcul 1 Decembrie, pe promenada de pe Libertății, în Piața Ferdinand și în spatele Teatrului. Chiar și așa, tot a fost aglomerație, s-a stat destul de mult la coadă la tonete, iar lumea abia s-a putut strecura pe străzile luate cu asalt de orădenii cu chef de chef. Probabil că a fost cel mai complex și mai articulat Festifall de până acum, atât prin prezența vedetelor, cât și prin varietatea de momente artistice.  

Totuși, există câteva probleme la care administrația ar trebui să se gândească. Ca să se mai descongestioneze zona centrală, ar trebui introdusă în ecuație și Cetatea Oradea. Apoi, un procent de 30% din vânzări, aplicat comercianților, face ca prețurile să devină ușor nesimțite. Dacă mai adaugi și TVA-ul, vânzătorii rămân cu jumătate din bani și, la rândul lor, recuperează paguba pe seama clienților. Iar focurile de artificii de ce trebuie puse la spartul târgului, când cei care se bucură cel mai mult de ele, copiii, sunt de mult în pijamale?

Edilii nu ar trebui să asocieze Festifall-ul cu data de 12 octombrie. Da, e ziua orașului, depunem coroane, aducem fanfare și popi, dar festivalul poate avea loc și cu 2-3 săptămâni înainte. Dacă prinzi ploaie și frig, ai dat o grămadă de bani pe vedete, iar birtașii rămân cu marfa nevândută, că doar orădenii nu-s atât de disperați încât să petreacă în orice condiții atmosferice.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!