După prima victorie în Liga Zimbrilor, handbaliştii de la CSM Oradea au obţinut în acest sfârşit de săptămână şi primul rezultat de egalitate.

Deşi au evoluat în deplasare, sâmbătă, la Focşani, pe terenul echipei de pe locul 5, jucătorii formaţiei orădene au încheiat jocul la egalitate, cu scorul de 32-32. Mai mult, acest rezultat i-a ajutat pe orădeni să părăsească şi ultima poziţie a clasamentului, trecât peste CSM Odorhei, care are tot patru puncte, dar orădenii stau mai bine la golaveraj.

Sâmbătă seară, în etapa a 23-a a Ligii Zimbrilor, în Sala Sporturilor din Focşani, elevii antrenorului Cosmin Liberţ au dictat ritmul jocului, fiind la conducere pe tabela de marcaj pe tot parcursul primei reprize. Orădenii chiar s-au desprins, iar în pauză au intrat cu un avantaj de trei goluri, scor 14-11.

În partea a doua, CSM-ul orădean a condus şi cu cinci goluri, dar gazdele au revenit şi au egalat la 19. Bihorenii s-au desprins din nou, la patru goluri, scor 27-23 şi 31-27, dar a urmat apoi replica echipei din Focşani, care a trecut la conducere, scor 32-31. Ultimul gol al meciului l-au marcat totuşi orădenii, din aruncare de la 7 metri, iar scorul final al partidei a fost egal, 32-32.

Rezultatul este cu atât mai surprinzător cu cât echipa din Focşani se află în primul pluton al clasamentului, pe locul 5, devansând echipe precum CSM Bucureşti sau Potaissa Turda.

În disputa de sâmbătă, pentru CSM Oradea au marcat: Viorel Boşca - 9 goluri, Borivoje Djukic - 7 goluri, Bogdan Munteanu şi Valentin Ivancenco - câte 4 goluri, Ciprian Aungurenci şi Mark Kovacs - câte 3 goluri, Csongor Szasz şi Robert Gal - câte 1 gol.

De la gazde, Nikola Crnoglavac a fost cel mai eficace, cu 9 goluri.

După ce a urcat pe locul 13 în clasament, CSM Oradea se va pregăti acum de jocul cu Steaua, echipa de pe locul 4. Meciul va avea loc duminică, 9 aprilie, de la ora 18, la Arena Antonio Alexe.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!