Senatoarea extremistă Diana Șoșoacă a rămas fără permis de conducere pentru 3 luni și a fost amendată, după ce a fost prinsă de polițiștii din Buftea gonind cu aproape de 3 ori viteza legală de pe acel sector de drum. 

S-a întâmplat duminică, la ora 11.59, pe DN 7, radarul arătând că aceasta conducea cu 110 km/h pe un drum cu limita maximă de 40 km/h.

„Potrivit normelor legale în vigoare, polițiștii au procedat la sancționarea contravențională a persoanei care a condus autoturismul, cu amendă în valoare de 1.485 lei, precum și la reținerea permisului de conducere al acesteia, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule, pentru o perioadă de 90 de zile”, arată un comuncat al Poliției.

În stilu-i caracteristic, Șoșoacă a început să strige la polițiști, insultându-i și susținând că aceștia ar comite un abuz și „presiuni”. I-a acuzat inclusiv că ar fi unelte electorale.

Într-o filmare transmisă în direct pe pagina ei de Facebook (video jos) se vede cum aceasta coboară din mașină și îi ia la rost pe agenți în legătură cu „obligarea dvs. de a-mi lua mie carnetul în campania electorală”.

Degeaba a încercat polițistul să o convingă că a greșit și să îi explice ce prevede legea.

Văzând-o pusă pe scandal, unul dintre agenți a ridicat geamul mașinii și a lăsat-o să urle.

Din fața mașinii, Șoșoacă a ținut-o pe a ei, acuzând „represiunile sistemului” și amenințând chiar că le face plângere penală polițiștilor.

„Fir-ar mama voastră de nenorociți ce sunteți”, le-a mai aruncat ea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!