Am văzut la finele săptămânii trecute cel mai nou spital ridicat în Bihor, spitalul de recuperare President Medcenter din Băile Felix, cu care visez să semene toate spitalele pe care (o să) le avem. Mă gândesc, în primul rând, la preconizatul nou spital de infecţioase din Oradea.
Bineînţeles că nu poţi emite asemenea pretenţie, în totalitate, de la cele existente, construite în comunism, cu tehnologiile şi constrângerile de atunci, şi doar unele upgradate ulterior, cu mari eforturi. Rezultatele ne afectează şi acum, atât pe noi (fie pacienţi, fie "aparţinători"), cât şi personalul, de la medic la brancardier. Clădiri uniforme, cu căi de acces insuficiente şi uşi strâmte, prin care e greu să treacă în acelaşi timp cel care iese şi cel care intră, necum o targă sau un cărucior rulant, săli de primire neprimitoare, întunecoase şi înghesuite, lifturi insuficiente, coridoare în care se amestecă miros de mop, damf de clor, iz de resturi organice, miasmă de cantină.
Multă vreme, toate acestea au deformat însăşi mentalitatea angajaţilor, de la portarul şi infirmiera care aşteptau 5-10 lei ca să te lase să-ţi vezi internatul ori să-i schimbe aşternuturile, până la asistenta acră şi medicul inabordabil, prima ignorând că e datoare să informeze familia asupra stării bolnavului, iar celălalt că a jurat să-şi pună priceperea şi în ajutorul unui sărman, fără "atenţii".
Nici prin cap nu-mi trece, desigur, să generalizez. Din fericire, se schimbă în bine şi conduita personalului din spitalele publice, cel puţin în Oradea. Câţi nu simţim diferenţa uriaşă în felul în care se comporta, de pildă, asistenta din Spitalul Municipal cu două decenii în urmă şi cum se poartă acum? Era şi normal, nu doar pentru că spitalele din Oradea au fost modernizate şi dotate la zi, ci şi pentru că forma cheamă fondul. Îmbunătăţirea condiţiilor determină şi profesionalizarea angajaţilor, şi bunăstarea pacienţilor.
Spitalul din Felix întrece aşteptările, din toate punctele de vedere. Clădire modernă, luminoasă, cu spaţii largi şi dotări pur şi simplu futuriste, personal anume instruit, o parte "rodat" şi în străinătate. "La Cluj nu am reuşit să facem aşa ceva", a lăudat investitorul şi echipa medicală neurochirurgul clujean Ştefan Florian.
Măgulitor, dar totuşi trist, iar asta pentru că spitalul cel mai modern din Bihor este - după o OUG semnată chiar de un ministru orădean al Sănătăţii, Ioana Mihăilă - singurul ai cărui pacienţi nu au dreptul la decontarea serviciilor prin CAS. Nu pot decât să bănuiesc care o fi fost raţiunea (probabil specializarea noului spital, de recuperare, văzută ca un fel de anexă a sistemului), dar e injust. Dacă recuperarea pacienţilor neurologici, de pildă, s-ar face cu atenţia cuvenită, şansele lor de reintegrare profesională, socială şi familială ar creşte, iar costurile pentru societate şi "aparţinători" s-ar micşora.
E un detaliu pe care miniştrii noştri îl ignoră, la fel cum văduvesc de resurse, deja de prea mult timp, şi medicina de familie, primul pilon al sistemului. Iar de suferit, suferă şi recuperarea, ca prevenţia.