Mai presus de pacienţii Spitalului Municipal din Beiuş se dovedeşte managerul acestuia, Claudiu Lupău.

Bihorel a aflat că săptămâna trecută, cu puţin înainte de prima evaluare anuală a contractului de management, Lupău a cerut şi obţinut din partea primarului Gabriel Popa modificarea unor indicatori de performanţă, deoarece nu i-a îndeplinit şi, din acest motiv, ar fi riscat calificativul nesatisfăcător, ceea ce ar fi dus la rezilierea contractului, adică la pierderea funcţiei.

Între indicatorii modificaţi a fost şi cel privind mortalitatea, după ce în ultimul an în spital au decedat mai mulţi pacienţi decât şi-a asumat Lupău că se va întâmpla.

Notoriu după ce în ianuarie anul acesta, în plină pandemie, BIHOREANUL l-a prins chefuind de ziua lui cu o parte dintre angajaţi, între care şi o doctoriţă care era de gardă, dar şi pentru felul în care în campania electorală din 2020 s-a dat întâi cu USR-iştii, apoi cu PSD-iştii, pentru ca în final să se bage pe sub pielea primarului Gabriel Popa, care l-a şi ajutat să ajungă şef peste spital, Lupău l-a convins şi de data aceasta că merită să se facă de râs pentru a-l ţine în funcţie.

Poate şi pentru că, aşa cum tot BIHOREANUL dezvăluia, managerul a angajat o mulţime de pile ale edililor beiuşeni.

Serviciu contra serviciu, fără ca pacienţii să conteze câtuşi de puţin...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!