Din noaptea de miercuri spre joi, Ungaria a ridicat restricţiile pe care le-a impus intempestiv refugiaţilor ucraineni, cărora autorităţile maghiare le cereau paşapoarte biometrice ori vize pentru a le permite intrarea din România. Joi la punctele de trecere a frontierei în Ungaria se înregistrează cozi şi timpi ridicaţi de aşteptare, inclusiv la cele de pe teritoriul judeţului Bihor.

Informaţia privind ridicarea restricţiilor Schengen pentru refugiaţii ucraineni a fost confirmată joi, pentru BIHOREANUL, de comisarul-şef Laura Bondar, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, care a precizat că poliţiştii maghiari le permit intrarea celor care au fugit de război, cerându-li-se orice fel de document prin care să li se stabilească identitatea.

La punctele de trecere a frontierei româno-maghiare sunt cozi. "În prezent în punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu Ungaria se înregistrează timpi de aşteptare ridicaţi ca urmare a faptului că un număr mare de autoturisme, persoane şi automarfare se prezintă la ieşire din ţară. În ultimele 24 de ore, au tranzitat frontiera aproximativ 35.280 de persoane cu 15.500 de mijloace, din care 12.100 ucraineni", a transmis Laura Bondar, referindu-se la frontierele din judeţele Bihor şi Arad.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei sunt PTF Borş I, PTF Borş II şi Nădlac II – Autostradă.

"Poliţia de frontieră a suplimentat personalul planificat la verificarea documentelor şi a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ şi fluent", a transmis purtătorul de cuvânt al ITPF Oradea.  

Joi, aplicaţia oficială a Poliţiei de Frontieră Române arăta timpi de aşteptare pe sensul de ieşire din România, pe culoarele pentru autoturisme, de 50 de minute la Borş I, 30 de minute Borş II, 30 de minute la Săcueni, 50 de minute la Valea lui Mihai. La Nădlac II (autostradă) timpul estimat de aşteptare este de 150 de minute.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!