Rectorul Academiei Forțelor Terestre din Sibiu, generalul de brigadă Ghiță Bârsan, a devenit Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea, potrivit unui comunicat de presă transmis de instituția academică orădeană.

Cu acest prilej, Bârsan a anunțat că cele două instituții de învățământ superior vor colabora și vor pregăti, la Oradea, ofițeri de artilerie și topografie militară.

Pregătirea acestora se va face în cadrul Departamentului de Cadastru al Facultății orădene de Construcții, Cadastru și Arhitectură, dar fără ca alte detalii să fie deocamdată cunoscute. Cel mai devreme, specializările vor fi lansate în toamnă, odată cu anul universitar 2025-2026.

Din acest an universitar, la Oradea a demarat și un program de medicină militară, în cadrul căruia studenții sunt pregătiți să devină doctori ai Armatei Române.

Ceremonia prin care comandantul rector al Universității Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” de la Sibiu a devenit membru al comunității academice orădene a avut loc marți, în prezența liderilor UO. „Ne bucurăm să avem în rândurile noastre un reprezentant al Armatei Române și, în aceeași persoană, un exponent al excelenței în educația românească, general de brigadă prof. univ. dr. ing. Ghiță Bârsan, comandantul rector al Universității Academia Forțelor Terestre «Nicolae Bălcescu» din Sibiu”, a spus președintele Senatului UO, Aurel Căuș.

Citind Laudatio, rectorul orădean, Constantin Bungău, a spus despre generalul de brigadă că „reprezintă o recunoaștere a valorii incontestabile, dobândită printr-o viață dedicată științei și un prestigiu civic apreciat, atât la nivel național, cât și internațional”.

Absolvent al Liceului Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc și al Academiei Tehnice Militare din București, Ghiță Bârsan este doctor inginer, profesor universitar și profesor abilitat al Universității Naționale de Apărare „Carol I”. Din 2011, este rector al Academiei Forțelor Terestre de la Sibiu.

Autor a 31 de cărți, cursuri, culegeri de probleme și materiale de laborator, 126 de studii științifice și coordonatorul a 20 de proiecte și granturi de cercetare naționale și internaționale, comandantul rector este posesorul a trei brevete de invenție, în domeniul micro-roboților șenilați de uz militar și membru în 23 de foruri științifice naționale și internaționale.

El mai este Doctor Honoris Causa al Universității Româno-Germane, al Universității „Lucian Blaga”, al Universității din Petroșani și al Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica din București și are mai multe distincții, inclusiv Ordinul „Virtutea Militară”, în grad de Cavaler, Ofițer și în grad de Comandor, cu însemne militare.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!