Vremea influențează starea agriculturii, activitățile cotidiene ale oamenilor și evoluția orașelor. La fel ca în zilele noastre, în anii interbelici schimbarea vremii și fenomenele meteo extreme se lăsau cu neplăceri, pagube și chiar victime.
BIHOREANUL vă arată ce probleme genera vremea extremă în Bihorul anilor 1920-1930.
„Chronica” meteo
Furtunile cu grindină, canicula, viscolele și inundațiile nu sunt noi, ci se manifestă, firește, de când lumea. În secolele trecute, unii preoți chiar notau pe marginea cărților de cult episoadele de vreme extremă, care se puteau prelungi luni întregi, provocând pagube materiale și chiar foamete.
Chronica parochială din Parochia Gr[eco-]Or[todoxă] Gurasada (jud. Hunedoara), publicată de Florin Dobrei în 2012-2013, a păstrat un jurnal meteorologic pentru perioada 1936-1940. Timp de 4 ani și jumătate, preotul satului a înregistrat zilnic „mersul vremei”, punctând multele capricii, de la ruperi de nori și uragane până la „ploae cu neauă” și situații în care „Mureșul a ieșit pe țarină”.
Jurnalul menționează, pentru martie 1939, ploi însemnate cantitativ, ruperi de nori și grindină peste vară, „căldură mare” în septembrie, pentru ca la finele aceleiași luni ploile zilnice să provoace inundații: „au eșit toate păraele și văile, pe țarină prăpăd și jale”.
Potop în Bihor
Verile erau cu furtuni și ploi torențiale. Județele Bihor, Maramureș și Solnoc-Dăbâca erau puternic afectate de furtuni și grindină în iulie 1925. „La prefectura județului din Oradea-Mare sosesc numeroase rapoarte telefonice, telegrafice sau verbale despre potopul de grindină ce a pustiit unele părți ale județului”, relata ziarul Dimineața, care anunța compromiterea recoltelor pe suprafețe întinse. Cele mai mari probleme au fost înregistrate în zonele Salonta, Diosig, Ianca, Sâniob, „unde recolta a fost băgată în pământ în sensul strict al cuvântului”. S-au înregistrat animale rănite și „poame distruse”.
Locuitorii satelor de pe valea Crișului Negru erau surprinși de o furtună strașnică în noaptea de 15 iulie 1926. Ziarul Universul arăta că viitura provocată de ploaie a dărâmat un pod lângă Petrileni, un birjar căzând în râu cu tot cu cai, căruță și cei doi pasageri. Luat de valuri, birjarul a murit. Aceeași publicație anunța pagube de sute de milioane de lei în urma „uraganului din Ardeal” de la începutul lunii iulie 1927. Un „uragan” de 4 minute a făcut ravagii în Băile Felix și Episcopești (1 Mai, azi), unde peste 150 de arbori au fost scoși din rădăcini, o gheretă a fost luată pe sus, iar acoperișul unui hotel a fost smuls complet.
O altă „furtună catastrofală” asupra Oradiei era menționată de Cuvântul în iunie 1929. Un transformator a fost trăsnit, lăsând jumătate de oraș fără curent. 15 gospodării de pe dealuri au fost distruse, iar „bărbierul Kiss a fost nevoit să spargă acoperișul casei pentru a se salva”. Zeci de gospodării și numeroase recolte au fost distruse la Vârciorog în august 1931, invalidul de război Teodor Malița fiind ucis de grajdul care s-a prăbușit peste el.
După o perioadă îndelungată fără ploaie, în iunie 1934, grindină de „mărimea oului de găină” cădea în zone precum Cherechiu, Albiș, Cheșereu și Petreu, distrugând recoltele. „Nu a rămas nici iarbă pe câmp, nici grâu sau porumb”, constata corespondentul Dimineții. O lună mai târziu, furtuna se arunca asupra Oradiei, dislocând acoperișuri (foto), chioșcuri și rupând stâlpi și copaci. 20 de răniți au fost transportați la spital, iar „orașul a rămas toată noaptea în întuneric”, arăta Adevărul.
Satul Bălaia era răvășit de furtună în august 1936, când grindina a spart acoperișuri și geamuri, a distrus viile și a răvășit pomii. Trei ani mai târziu, la Niuved furtuna rupea stâlpii de telegraf, iar un localnic era omorât de batoza pe care vântul a răsturnat-o peste el.
Revărsarea apelor
Numeroase au fost și inundațiile. În iulie 1925, apele Crișului Repede s-au umflat în așa fel încât au rupt bariera de protecție a Uzinei de Apă a Oradiei, inundând apoi cartierul Velența. Circa 40 de case au fost inundate, dintre care trei „au fost dărâmate”, informa ziarul Îndreptarea. Conform ajutorului de primar Paul Voștinar, casele afectate fuseseră construite în albia râului, fără autorizația Primăriei, astfel că administrația locală nu putea face nimic pentru sinistrați.
Velențanii și-au văzut gospodăriile inundate și în luna decembrie a aceluiași an, după o serie de ploi calde peste zăpezi. Conform ziarului Tribuna, „marți după amiază, când apa era la apogeu, valurile spumegânde ale Crișului aduceau cotețe, porți, garduri, poduri, ba și mobile și perini”. Cam 30-40 de case din cartierul Seleuș au fost inundate și ele de apele Peței. Situația a continuat până în prima jumătate a lunii ianuarie 1926.
Pe Valea Barcăului, inundația din mai 1931 a înecat vite, cai, porci și oi, iar calea ferată Oradea - Satu Mare a fost distrusă în zona Diosigului. Patru persoane s-au înecat în apele umflate ale Crișului Repede. Crișul Negru și, din nou, Crișul Repede s-au revărsat în aprilie 1932, după ce s-au ridicat cu 3 metri peste nivelul normal. Numeroase case din Oșorhei, Tileagd și Săbolciu au fost inundate, iar pe Valea Iadului apele au „luat cu totul” Întreprinderea forestieră de la Bulz. Periferiile Oradiei au fost inundate (foto), în timp ce „pe valuri plutesc numeroase cadavre de vite și păsări”, scria ziarul Dimineața. Cartierul Ioșia trecuse prin aceeași situație în ianuarie, când locuitorii au fost atacați și de o haită de lupi.
Ploile abundente, de „3 zile și 3 nopți”, au inundat Bihorul la finele lui octombrie 1939. În mijlocul nopții, cartierele din proximitatea Peței erau sub ape, 200 de familii fiind evacuate. Conform Universului, „Valea Pețea s’a revărsat pe tot lungul orașului pe unde își are cursul. Strada care duce spre cimitirul Rulikovski și în care se găsesc o parte din cazărmi și școala de jandarmi a fost literalmente acoperită cu apă”.
Ierni albe
Anul 1932 începea cu viscol puternic în zonele Sătmarului, Crișanei și Banatului. Omătul avea pe alocuri înălțimi și de 2-3 metri. Prin localități, circulația vehiculelor și a persoanelor se desfășura cu greutate (foto). În afara lor, trenurile au fost aproape complet blocate, toate căile ferate la nord și la sud de Oradea fiind închise. „Serviciile de întreținere ale inspecțiunilor Oradea și Timișoara au trimis echipe numeroase de lucrători pentru desfundarea liniilor înzăpezite”, anunța cotidianul Viitorul. Pe linia Oradea - Carei, „plugul de zăpadă a deraiat”, astfel că eforturile de redeschidere a liniei au fost zadarnice.
O iarnă prelungită era înregistrată la începutul anului 1933, viscolele continuând până la finele lunii martie. După aproape 3 zile de viscol continuu, zona Crișanei era blocată: toate trenurile de călători au fost anulate între Episcopia Bihor - Carei, Săcueni - Șimleu Silvaniei și Oradea - Holod, fiind anulate și marfarele. În unele locuri, omătul depășea un metru înălțime, informa Cuvântul. Similar, în februarie 1935 au avut loc viscoliri pe toată lungimea frontierei.
Știrile arată, așadar, că nici bihorenii de acum o sută de ani nu erau scutiți de capriciile vremii și de consecințele lor. Fenomenele se repetau anual, cu intensitate ridicată, chiar violentă, pricinuind pagube însemnate și reamintind oamenilor că „stau sub vremi”...
CĂLDURI EXCESIVE
Fuga de caniculă
Verile anilor 1930 au fost deosebit de calde, cu cel puțin 1-2 episoade caniculare în fiecare an. Ziarele menționau noi recorduri și relatau cum oamenii fugeau după răcoare. În Bucureștiul lui 1934, căldurile începeau în mai, motiv pentru care „Calea Victoriei s’a arătat mai ofilită ca oricând”, scria Rampa. În iulie 1935, bucureștenii care fugeau la munte aveau de suportat căldura din trenuri, Curentul sugerând necesitatea unui sistem de răcire a vagoanelor înaintea garării la peroane.
În iulie 1936 s-a înregistrat „în câmpia Dunării o arșiță caniculară. Pe Bărăgan termometrele s’au ridicat până la 39 gr. La T.-Severin încă de alaltăieri seară termometrele atinseseră 30 gr., în cursul zilei de eri crescând necontenit până la 38 gr. La Iași s’au înregistrat 35 gr. la umbră”, nota Universul. La Târgoviște s-ar fi înregistrat 45°C la soare, iar la Galați 54°C. La Cernăuți „termometrul a înregistrat 39 grade la umbră, ceeace nu s’a pomenit încă în regiunea noastră”, astfel că localnicii preferau să se refugieze în afara orașului.
35°C indicau termometrele, la umbră, în Oradea, unde oamenii optau pentru dușurile ștrandului (foto). La începutul lunii august au fost 39-40°C la umbră în Iași, Bârlad și Galați, în timp ce la Sinaia erau 33°C. „Vilegiaturiștii, pentru a se putea răcori de canicula Bucegilor, au trebuit să facă ascensiuni în munții din împrejurimi”, scria ziarul Dimineața.
