USR Bihor a anunţat, marţi, că a finalizat analiza achiziţiei materialelor şi echipamentelor de protecţie, comandate acum trei luni de Primăria Oradea şi Spitalul Judeţean din China, şi a ajuns la concluzia că informaţiile prezentate publicului nu corespund cu documentele contractuale. În consecinţă, USR-iştii solicită inspecţia echipamentelor, dar şi demisia principalilor responsabili, directorul APTOR, Mihai Jurca, şi coordonatorul de atunci al spitalelor bihorene, dr. Gheorghe Carp.

Achiziţie de 3,3 milioane dolari

USR aminteşte că detaliile tranzacţiei au fost prezentate în data de 23 aprilie a.c. prin comunicate oficiale şi o serie amplă de articole de presă. Conform celor doi reprezentanţi, valoarea materialelor cumpărate a fost de 3.322.907 dolari, la aceasta adăugându-se cheltuieli cu transportul, manipulare terminale cargo, taxe comisionar vamal, inspecţie tehnică în China, în valoare totală de 712.432 dolari.

Autorităţile locale au afirmat atunci că au ales furnizorul materialelor pe baza faptului că acesta nu a solicitat plata întregii sume în avans şi avea capacitatea de a produce şi livra întreaga cantitate de produse, fiind eliminaţi astfel intermediarii, că toate materialele achiziţionate au certificate de conformitate europeană, sunt sigure şi performante, de calitate şi au fost verificate încă din fabrică de o companie expertă la nivel global, că s-a realizat un parteneriat public privat pentru consultanţa şi expertiza în această achiziţie publică, că transportul materialelor a fost de aproximativ 20% din valoarea achiziţiei etc.

Concluziile analizei USR, care a solicitat şi a primit - abia după 45 de zile - documentele achiziţiei, dar pe care le consideră incomplete, sunt că afirmaţiile responsabililor locali nu sunt decât în parte acoperite de acte. Cu toate acestea, nu se spune nimic despre preţul unitar la care au fost cumpărate măştile, combinezoanele şi celelalte echipamente, despre care autorităţile locale susţineau că au fost printre cele mai mici din ţară, deşi şi acest lucru a fost contestat la vremea respectivă tot de reprezentanţi ai USR.

USR: Plata s-a făcut în avans!

În esenţă, USR-istii sustin ca, cu ajutorul consultantei oferita de firma Benvenuti, municipalitatea a ales un anumit furnizor chinez prin intermediul caruia s-au achizitionat 69 de tone de materiale de protectie, dar provenind din 6 fabrici diferite, astfel ca se poate spune ca produsele au venit tot printr-un intermediar.

De asemenea, considera ca ar fi falsa informatia ca furnizorul nu a solicitat plata in avans. Conform contractului, cumparatorul se obliga la plata unui avans de 50% din valoarea contractului la semnarea contractului si 50% "before EX factory" (adica inainte de iesirea marfurilor din fabrica), fapt ce echivaleaza cu "plata 100% in avans".

La solicitarea USR Bihor, Spitalul Judetean Oradea a transmis 7 "certificate de conformitate europeana" emise de 5 companii diferite, dar USR sustine ca a contactat si a discutat cu 4 din cei 5 emitenti ai certificatelor, care ar fi precizat ca acestea "reprezinta mai degraba anumiti pasi din procesul de certificare". De asemenea, analiza respinge ideea ca, pentru a garanta calitatea produselor, Primaria Oradea a angajat o companie globala care le-a inspectat inca din fabrica, aratand ca, potrivit documentelor, respectiva companie ar fi facut doar o "inspectie vizuala".

"Nici unul dintre cele 12 tipuri de produse achizitionate nu se prezinta, conform documentelor care ne-au fost furnizate, cu certificate de conformitate europeana sau cu declaratii de conformitate... Cei doi reprezentanti ai municipalitatii au stiut de la bun inceput ce fel de produse achizitioneaza (ieftine, de la producatori neconsacrati, fara certificate de conformitate) dar, din motive asupra carora putem doar specula, au transmis public, in mod insistent, ca toate produsele respecta toate normativele in vigoare, iar o firma "globala" si-a asumat verificarea acestora. In fapt, dupa cum se dovedeste, documentele invocate nu exista sau sunt altceva decat ne sunt prezentate, iar compania si-a asumat doar o inspectie vizuala, tehnica, a produselor pregatite de livrare, nicidecum o verificare de conformitate si/sau de calitate", sustine USR.

Cer demisia pentru "trunchieri şi manipulări"

Declaratia acuza nu doar achizitia in sine, de produse posibil neconforme, ci si faptul ca administratorii locali "au conceput si prezentat public, in mod coordonat si intentionat, prin trunchieri si manipulari de informatii, o imagine care nu corespunde realitatii, prin aceasta amagind opinia publica si personalul medical si de interventie ca are la dispozitie produse de protectie verificate, certificate si performante creand astfel o falsa stare de securitate", iar "riscul la care cei doi reprezentanti ai municipalitatii au astfel expus mii de persoane nu poate fi justificat nici prin dorinta de a face economii in bugetul municipalitatii, nici prin caracterul exceptional al starii de necesitate".

Reprezentantii USR cer, in final, "demisia celor doi reprezentanti ai municipalitatii (Mihai Jurca – Primaria Oradea si Gheorghe Carp – Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Oradea) care au conceput, supravegheat si coordonat achizitia de materiale de protectie din China", considerand-o "un gest de normalitate". De asemenea, ei solicita Primariei Oradea si Spitalului Judetean furnizarea tuturor documentelor achizitiei, precum si demararea unei actiuni de verificare a conformitatii produselor achizitionate din China prin intermediul unei companii acreditate si competente.

Cu aeronave, la Oradea

La jumătatea lunii aprilie au fost aduse în România, cu mai multe transporturi aeriene, unele aeronave aterizând direct la Oradea, 72 de tone de materiale medicale din China (nu 69 tone, câte spune USR). Oraşul a plătit 3,3 milioane de dolari pentru această achiziţie constând între altele în bonete, botoşei, ochelari, viziere măşti simple, măşti FFP3. S-au adăugat costurile cu transportul, manipularea în terminalele cargo şi inspecţia, care s-au ridicat la 712.432 de dolari.

 

Detaliile achiziţiei au fost prezentate ulterior, pe 23 aprilie, de către dr. Gheorghe Carp, care coordona la acea vreme toate spitalele din Bihor, respectiv de Mihai Jurca, preşedintele APTOR, care a coordonat achiziţia din partea Primăriei Oradea.

Atunci, Mihai Jurca a subliniat că municipalitatea a reuşit să obţină preţuri sub cele ale pieţei, o mască simplă (cu costurile de transport cu tot) ajungând la 1,75 lei, iar o mască FFP 3 la 14 lei. Încă de atunci, acesta a subliniat că – în plină pandemie când achiziţiile se făceau greu, stocurile erau puţine, iar transporturile de mărfuri erau îngreunate – exista riscul ca medicii şi personalul din linia întâi să rămână fără materiale de protecţie.

În aceeaşi conferinţă, Jurca a spus că municipalitatea a cumpărat materialele de la firma Jiangsu Hubao Imp Exp co ltd, cu un avans de 30% în condiţiile în care, având în vedere pandemia de COVID 19, companiile chineze vindeau doar cu plata în avans.

Tot acesta a dat asigurări că achiziţia a fost verificată de specialişti şi că materialele îndeplinesc standardele europene de calitate. "Am angajat o companie globală, expertă în inspecţii tehnice, astfel încât să fie inspectată fabrica, iar după ce am primit rapoarte că produsele sunt conforme cu specificaţiile, am solicitat să trimită mostre. Acesta au ajuns în patru zile prin curier expres şi au fost analizate încă o dată de personalul medical", a explicat, la acea vreme, Jurca.

Vezi întreaga analiză făcută de USR pe tema achiziţiilor, aici!

UPDATE: "După război mulţi viteji se arată"

Contactat de BIHOREANUL, Mihai Jurca a caracterizat analiza făcută de USR drept o mişcare politică. "Deocamdată n-am apucat să văd în detaliu ceea ce au spus cei de la USR. Eu înţeleg demersul lor, e un demers de campanie politică, pe care eu nu vreau să-l comentez. Aş putea să spun că după război mulţi viteji se arată. Cu materialele n-am avut probleme, corpul medical a folosit echipamentele, au fost conforme", s-a rezumat Mihai Jurca să declare.

Rămâne de văzut dacă municipalitatea sau Spitalul Judeţean Oradea vor transmite un punct de vedere în care să răspundă detaliat acuzaţiilor făcute de USR.