După ce PSD Bihor a criticat public situația descoperită la Primăria Oradea, care a împărțit bani către două firme „de casă”, lucru dezvăluit de BIHOREANUL, a reacționat și USR Oradea, partid care însă nu este la fel de vehement ca social-democrații.

Într-un comunicat dat publicității marți și semnat de fostul subprefect Daniel Palaghianu, președintele USR Oradea, organizația politică spune că situația prezentată public „ridică semne de întrebare privind transparența și etica în administrarea fondurilor publice” și „sugerează posibile conflicte de interese între PNL și interesele cetățenilor Oradiei pe care le reprezintă primăria”.

În acest context, USR-iștii solicită verificări. „Cerem compartimentului de audit public intern (n.r. al Primăriei Oradea) să investigheze aceste contracte și toate contractele de publicitate ale primăriei, pentru a ne asigura că fondurile publice sunt folosite în mod etic și responsabil, respectând principiile bunei guvernanțe. Dacă sunt găsite nereguli, cerem să fie sesizată Comisia de disciplină din cadrul Primăriei Oradea în privința doamnelor Antonia Nica și Anca Deac”, a transmis USR.

Pentru purtătoarea de cuvânt, Anca Deac, o asemenea cercetare este tardivă, dat fiind că aceasta este deja în perioada de preaviz. Primarul Florin Birta i-a desfăcut contractul de muncă, după ce a aflat de la BIHOREANUL că firma lui Deac are un contract cu municipalitatea, așa că Deac nu va mai putea fi cercetată disciplinar de instituție.

La fel ca PSD Bihor, și USR Oradea acuză că banii publici „se scurg către buzunarele unei camarile PNL”. „Aceste dezvăluiri subliniază că nici Primăria Oradea nu este deasupra fenomenului de căpușare a banilor publici de către partidul la putere”, a declarat Daniel Palaghianu, citat în comunicat.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!