Timp de două săptămâni, Oradea va asigura decorurile pentru un film internațional în stil hollywoodian. Megastarul american Mickey Rourke, franco-americanul Anthony Delon și italianca Elisabetta Pellini vor face parte din distribuția filmului „21 de rubini”, regizat de preotul orădean Ciprian Mega.

„Puteam filma oriunde în țară, dar am ales Oradea pentru că am vrut să pun orașul în valoare”, a mărturisit acesta BIHOREANULUI.

Viața bate filmul

Anthony DelonAcceptul a trei actori de talie internațională de a juca într-o producție independentă românească, de autor, reprezintă o premieră. Filmul orădeanului Ciprian Mega, preot ortodox la Biserica Sfântul Spiridon din Rogerius, îl va avea cap de afiș pe megastarul premiat cu Globul de Aur, Mickey Rourke. Din distribuție vor mai face parte franco-americanul Anthony Delon (foto), fiul celebrului Alain Delon, și italianca Elisabetta Pellini, dar și actori români cunoscuți, ca Dorel Vișan, Ela Ionescu, Magda Catone sau Răzvan Vasilescu.

Negocierile cu echipa lui Rourke, începute în toamna anului trecut, s-au purtat prin email, Zoom și telefon. „În faza incipientă am avut de ales între Andy Garcia, Nicolas Cage și Mickey Rourke. Toți trei au acceptat rolul, dar Mickey Rourke a fost cel care s-a potrivit perfect”, spune Mega. Regizorul orădean a fost impresionat de abordarea starului nominalizat la Oscar și premiat cu Globul de Aur pentru rolul lui Randy Robinson din filmul „Luptătorul”. „A reflectat fidel toate zbaterile personajului. Mickey Rourke este un actor complex, cu multe nuanțe și o abordare profesionistă. În discuțiile purtate după ce a citit scenariul mi-a propus cinci modalități diferite de a aborda personajul”, povestește regizorul.

Povestea vieții actorului american a cântărit și ea în alegerea făcută de Mega. „Rourke este o persoană fascinantă. A fost un actor celebru care și-a pus cariera în pericol din cauza consumului de droguri și a ajuns boxer profesionist, căruia trecutul i se citește pe față. După ce a cunoscut un preot romano-catolic a găsit puterea să își pună ordine în viață și, lucru impresionant, a câștigat premiul Globul de Aur. Dacă la început de carieră e greu să ajungi celebru la Hollywood, să revii în vârf după ce te-au pus toți pe lista neagră este de-a dreptul imposibil. El a reușit”, spune Mega.

„România de la fereastra mea”

Deși cu o distribuție internațională și gândit în stil hollywoodian, cu circa 300 de actori și figuranți, filmul preotului orădean este departe de a fi unul comercial.

Ciprian Mega„21 de rubini” încheie trilogia cu același nume care mai cuprinde peliculele „Dimineața care nu se va sfârși”, despre drama femeilor emigrante, și „Glasul care strigă în pustie”, despre viața părintelui Calciu Dumitreasa, și se dorește o radiografie a societății românești post-decembriste. Titlul filmului face trimitere la pietrele dintr-un ceas de mână dăruit de tată fiului său și la modul în care un lucru poate primi valoare în funcție de cel care se raportează la el. „Filmul își propune să atragă publicul larg, dar în același timp să fie purtător de mesaj, să prezinte România așa cum se vede de la fereastra mea”, spune Ciprian Mega (foto).

Primele filmări ale noii producții au început în 2017. Scenariul inițial prezenta povestea unui tânăr seminarist, idealist și plin de speranțe, pus în situația de a descoperi corupția din societatea românească a anilor 1999-2000, care a afectat inclusiv Biserica. „Vorbim de anii în care România visa la un parcurs occidental, cu eclipsa de soare, venirea Papei Ioan Paul al II-lea în România și cu primul număr Playboy în limba română”, spune Mega.

Scenariul „delicat”, în care apare și un episcop corupt, ce vinde parohiile pe bani, a și fost unul dintre motivele pentru care proiectul a fost la un pas de a fi abandonat. „Am avut un asociat care ar fi dorit să scot referirile la unii ierarhi ai Bisericii. Proiectul a intrat în impas până în toamna anului trecut, când am cumpărat drepturile de autor”, spune Mega.

După 20 de ani...

Practic, „21 de rubini” împletește două filme în unul singur. „Un film cu intriga la începutul anilor 2000 nu ar mai fi astăzi de actualitate. De atunci s-au consumat teme majore, precum mirajul CNSAS-ului și al DNA-ului. Au venit apoi peste societatea românească criza economică, pandemia de Covid, iar acum războiul din Ucraina, care ne-au transformat societatea într-un mod care nu poate fi ignorat”, spune Mega.

Filmul final va cuprinde, deci, două planuri, cu flashback-uri între cele două „Românii” care, la 20 de ani distanță, nu sunt totuși chiar atât de diferite. Populat cu primari, foști securiști, politicieni și clerici, toți mai mult sau mai puțin corupți, scenariul nu diferă mult de viață. „Filmul nu judecă, nu are personaje pozitive și negative. Fiecare personaj se justifică în fața publicului cu resorturile sale interioare, așa cum se justifică orice om în fața societății”, povestește regizorul.

O poveste (tipic) românească

Corina MoiseAdus în zilele noastre, „21 de rubini” spune povestea Ninei, o tânără procuroare interpretată de Corina Moise (foto), prietenă cu regizorul Yuri, interpretat de actorul franco-american Anthony Delon, fiul mai mare al faimosului Alain Delon.

Confruntat cu celebritatea tatălui, Anthony Delon a fost mereu în atenția tabloidelor, de la arestarea din tinerețe la volanul unei mașini furate, având sub scaunul șoferului o armă automată, până la viața de prosper om de afaceri, aventurile galante cu femei celebre, precum prințesa Stephanie de Monaco, iar acum cu cariera de actor cu o avere de circa 10 milioane de euro.

„Cu Anthony Delon ne-am împrietenit în urmă cu câțiva ani la un festival internațional de film. Este un actor profund și un om sensibil. Mi-a spus încă de atunci că vine dacă o să-l chem pentru un proiect, chiar dacă el era Delon, iar eu doar un oarecare din Rogerius”, povestește preotul regizor.

Între SUA și Europa

PelliniAcțiunea filmului o aduce pe Nina în situația ca numele ei să fie vehiculat pentru funcția de procuror general al României. Nominalizarea sa depinde, însă, de poziția secretarului de stat al SUA, Mickey Mandovanis, personajul interpretat de Mickey Rourke, și de cea a reprezentantei Comisiei Europene, Nicoletta Delalachiessa, rol care i-a revenit italiencei Elisabetta Pellini (foto).

„Pellini este o actriță foarte bine cotată în Italia, care își asumă roluri cu nuanțe. Are vârsta, frumusețea și anvergura necesare pentru a reprezenta cultura europeană. Mi-a plăcut că a înțeles foarte bine personajul: de unde vine, care sunt frustrările sale, cum se raportează la România...”, povestește Mega.

Două săptămâni și jumătate

Filmările la „21 de rubini” vor începe pe 6 februarie și vor dura două săptămâni și jumătate. „Vom filma în mai multe apartamente din Oradea, pe strada Aurel Lazăr, vom avea o scenă la Teatrul Regina Maria și în mai multe alte locuri din oraș”, spune regizorul.

LDorel Visanucru rar pentru o producție românească independentă, finanțată fără fonduri de la Centrul Național al Cinematografiei, distribuția va număra circa 100 de artiști. Printre mulți alții, Dorel Vișan (foto) va interpreta rolul unui primar, Adrian Văncică, bețivul Celentano din Las Fierbinți, va juca un general de armată, Dana Rogoz va fi moderatoare de podcast, iar omul de radio Daniel Buzdugan își va juca propriul rol.

Proiectul presupune provocări logistice fără precedent pentru Oradea, cu un convoi de camioane care poartă echipamente tehnice, generator de energie, zeci de tehnicieni, sute de figuranți și străzi care ar putea fi închise pentru derularea filmărilor. „Se va filma 12 ore pe zi pentru a ne încadra în timpul alocat. Nu va fi ușor”, avertizează preotul-regizor.

În fond, turnarea unui film cu vedete de Hollywood la Oradea este o provocare după chipul și asemănarea inițiatorului ei. Mega!


PREOT ȘI REGIZOR

Mega din Rogerius

Preotul ortodox Ciprian Mega (38 ani) a împlinit săptămâna trecută cinci ani de când s-a stabilit în Oradea, în ultimii doi ridicând biserica în stil brâncovenesc cu hramul Sfântul Spiridon de lângă Spitalul Municipal. Tată a patru copii, Mega a ales Oradea venind din Cipru împreună cu soția sa Laura, orădeancă de origine, care este și producătorul filmelor sale.

Filmografia preotului cuprinde producțiile „Nunta lui Iov”, film selecționat în 2015 la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, „Dimineața care nu se va sfârși”, premiat la Festivalul Internațional de Film Popoli e religioni, și „Glasul care strigă în pustie”, recompensat anul trecut cu premiul criticilor la Festivalul Internațional de Film de la Moscova, „pentru contribuția majoră la cinematografia mondială”.

Cel de-al patrulea film al orădeanului, „21 de rubini”, este produs de Laura Mega și Silviu Ciobanu, avându-l ca director de imagine pe Liviu Mărghitan. Producătorii executivi sunt Laura Neag și managerul lui Mickey Rourke, Kimberly Hines. Montajul va fi semnat de Corina Stavilă și Mihai Bogos.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!