Indiferent de partidul pe care-l reprezintă, consilierii județeni din Bihor au aprobat miercuri, în ședință ordinară, un proiect prin care compania aeriană națională a Poloniei, LOT Polish Airlines, urmează să opereze vreme de 4 ani zboruri pe ruta Oradea - Varșovia, asigurând conexiuni cu destinații din mai toată lumea. 

Zborurile vor fi operate cu sprijin financiar asigurat din bugetul județului și vor începe cel târziu pe 1 iulie. Vor fi 4 zboruri pe săptămână (în zilele de luni, miercuri, vineri și sâmbătă), cu aeronave Embraer, iar prețurile biletelor nu se cunosc încă.

Contractul urmează să fie semnat de președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, și de reprezentanții LOT. 

„Nu sunt zboruri punct la punct, ci Oradea – Varșovia și mai departe, așa încât să avem o conectivitate către toate capitalele din Uniunea Europeană și aeroporturi din Statele Unite, Canada, China și așa mai departe”, a precizat în plen Ilie Bolojan.

Administrația județeană va suporta costurile de operare care nu sunt acoperite prin vânzarea de bilete. „Cu cât vor fi mai mulți pasageri, cu atât contribuția noastră va fi mai mică”, a afirmat șeful CJ Bihor, adăugând: „Sunt convins că această conectare prin cel mai mare hub aerian din Estul Europei va lega Oradea cu lumea, astfel încât să ajungi în Oradea din orice punct al lumii”. 

Conform prevederilor contractului care urmează să fie încheiat între părți, „compensația va fi calculată pe baza costurilor și veniturilor reale din operarea rutei, astfel cum sunt înregistrate de operatorul aerian. În acest scop, operatorul aerian va ține o contabilitate separată detaliată pentru a permite calcularea costurilor și veniturilor corespunzătoare rutei”. 

Valoarea compensației, care se va calcula trimestrial, „nu va depăși contravaloarea necesară pentru acoperirea costurilor nete suportate pentru asigurarea obligației de serviciu public, ținând seama de veniturile obținute din operare și de un profit rezonabil”, contractul precizând că „pentru evitarea oricărui dubiu, marja de profit aplicabilă pentru calcularea compensației este de 5%”. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!