Curtea de Apel Oradea a pronunţat miercuri verdictul final în cazul unui cuplu de proxeneţi din Oradea, Gyöngyi și István Budai, acuzaţi că au exploatat tinere prostituate, impunându-le un target zilnic de minimum 300 de euro, iar banii câştigaţi i-au investit în cămătărie şi bunuri pe numele copiilor.
Soţii Budai au ajuns în spatele gratiilor, iar judecătorii le-au confiscat avuţia obţinută de pe urma prostituatelor, adică peste 115.000 de euro. Pentru recuperarea banilor, a fost menţinut sechestrul special pe toate bunurile pe care cei doi proxeneţi le-au trecut şmechereşte pe numele copiilor.
Prostituate cu normă
Budai István, zis „Boby”, şi Gyöngyi, alias „Kopasz”, au fost trimişi în judecată anul trecut de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, alături de un complice de-ai lor, Mátyás József.
Victimele sunt trei tinere din Bihor care se întreţineau prostituându-se pe Calea Borşului şi care au fost ademenite de Budai István, în aprilie 2022, cu împrumuturi pe care fetele urmau să le achite din încasările zilnice. Atât că, după ce au intrat sub tutela proxenetului şi a soţiei sale, prostituatele au fost transformate în sclave. Cei doi le-au luat actele şi le păzeau prin intermediul lui Mátyás ca să nu poată fugi, le-au impus ce haine să poarte, cum să se fardeze, cum să-şi atragă clienţii, le-au fixat program de lucru, ba chiar şi target la încasări: câte 300 de euro zilnic, de persoană.
Dacă întârziau ori nu îşi făceau „norma”, pedeapsa era pe măsură: fetele erau ameninţate, înfometate şi chiar bătute. „Îți dau eu ție, să vezi, în fiecare zi bătaie, să te pişi pe tine. Aduc cu mine și patent, stai numa’!”, „Ce a fost ieri… că numa’ 30 de euro? Eu nu știu ce faci, da’ mă enervează. No, stai că merg eu acolo și îți dau io ție! Două picioare și alea două mâini ți le rup”, sunt doar câteva dintre ameninţările primite de fete din partea lui Budai István şi "interceptate" de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Oradea, cei care, sub supravegherea unui procuror, s-au ocupat de cercetări.
Ca să "înmulţească" banii obţinuţi de pe urma fetelor, Budai oferea împrumuturi între 1.500 euro şi 30.000 euro, cu o dobândă lunară între 10-15%. Datornicii, la fel ca prostituatele, erau urmăriţi cu rigurozitate, iar de colectarea dobânzilor, penalităţilor şi a datoriilor se ocupa tot Mátyás. Şi le mergea bine. Deşi nici Budai István, nici soţia lui, Gyöngyi, şi nici copiii acestora nu au avut vreodată loc de muncă, familia deţinea o casă, două apartamente - câte unul pe numele fiecăreia dintre fiicele lor -, plus un BMW pe numele fiului.
Fără avere
Poliţiştii au pus capăt afacerii pe 18 noiembrie 2022, când anchetatorii au instituit sechestre pe banii, bijuteriile, pe imobilele şi pe bolidul familiei Budai, iar în februarie 2023, când cazul a ajuns în faţa judecătorilor, au cerut ca toată avuţia să fie confiscată în contul câştigurilor obţinute de cei doi proxeneţi de pe urma prostituatelor.
Soţii Budai au fost inculpați pentru proxenetism şi cămătărie în formă continuată, iar Mátyás pentru complicitate, iar, în timpul procesului început la Judecătoria Oradea, cei trei şi-au recunoscut faptele, solicitând să fie judecaţi după procedura simplificată, care le asigură reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.
Pe 7 mai, Judecătoria a pronunţat primul verdict: bărbatul a fost condamnat la 5 ani și 10 luni de închisoare, soţia lui, Gyöngyi, a primit 3 ani și 2 luni de detenție, iar Mátyás a scăpat cu o pedeapsă de 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare.
Instanţa a admis şi solicitarea anchetatorilor de a confisca întreaga avere a cuplului. Procedura aplicată se numeşte "confiscare extinsă" şi a fost introdusă în Codul penal în 2012, însă este extrem de rar pusă în aplicare. Conform legii, se poate aplica în cazul infracţiunilor pedepsite cu închisoare de 4 ani sau mai mare în cazul anumitor infracţiuni, cum ar fi cele de corupţie, traficul de droguri, traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile, infracţiunile economice sau contrabandă, dar cu trei condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ: bunurile în discuţie să fie obţinute cu cel mult 5 ani înainte de comiterea infracţiunii, valoarea acestora să depăşească în mod vădit veniturile legale ale persoanelor, iar instanţa să aibă convingerea „că provin din activităţi infracţionale”.
În cazul celor doi proxeneţi, aceştia dispuneau de proprietăţi imobiliare și de bijuterii, în condiţiile în care niciunul dintre membrii familiei nu muncea. „În contextul în care nici inculpații și nici copiii acestora nu desfășoară activități lucrative din care să se întrețină, iar în ce-i privește pe cei doi inculpați instanța a reținut că se îndeletnicesc cu comiterea de infracțiuni, apare evident că bunurile au fost achiziționate cu bani din activități infracționale”, se arăta în sentință.
Totodată, pentru că cele trei prostituate nu s-au constituit părţi civile şi nu au pretins despăgubiri de la soţii Budai, Judecătoria Oradea a dispus doar confiscarea specială în favoarea statului român a 173.000 euro, suma pe care anchetatorii şi instanţa au stabilit că proxeneții au obţinut-o din exploatarea lor.
Rămân după gratii
Cum hotărârea judecătorească nu era definitivă, soţii Budai au atacat-o, nemulţumiţi că instanţa i-a lăsat fără avere şi ar putea rămâne pe drumuri. Aşa a ajuns procesul la Curtea de Apel Oradea care, miercuri, a pronunţat verdictul final, "îmblânzind" pedeapsa iniţială căpătată de cei doi proxeneţi, însă numai în privinţa confiscărilor.
Cuplul a rămas cu condamnările cu executare, iar complicele lor cu pedeapsa suspendată, dar judecătorii au anulat dispoziţia iniţială privind confiscarea extinsă a averii lor. Soţii Budai nu se vor bucura, însă, de avuţie, căci instanţa a menţinut decizia Judecătoriei Oradea, de a confisca în favoarea statului banii pe care i-au obţinut din exploatarea celor trei prostituate. Suma, stabilită de anchetatori la 173.000 euro, a fost redusă la 115.800 euro, sumă pentru recuperarea căreia au dispus menţinerea sechestrelor pe toate bunurile familiei - pe apartamente, pe casă, pe maşină şi bijuterii. Decizia Curţii de Apel Oradea este definitivă.