Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea au debutat cu victorie în prima fază a grupelor noii ediţii a FIBA Europe Cup. Într-un joc care a fost considerat de mulţi derby-ul Grupei E, roş-albaştrii bihoreni s-au impus cu scorul de 77-75 în faţa polonezilor de la PGE Spojnia Stargard şi care a adunat în tribunele Oradea Arena aproximativ 2.400 de spectatori.

Partida a fost foarte disputată, cu un început bun al orădenilor, apoi cu o cădere în joc în sfertul II a acestora, dar şi cu o revenire spectaculoasă după pauza mare.

În minutul 5, CSM CSU conducea cu 12-5, apoi au crescut diferenţa chiar la zece puncte, scor 19-9, cu două minute înainte de prima pauză. Totuşi, polonezii au mai redus din handicap, pentru ca sfertul I să se termine cu 20-16 pentru CSM.

Din păcate, în sfertul secund formaţia orădeană a avut probleme serioase, lipsa lui Paulius Petrilevicius, care este răcit şi nu a jucat, simţindu-se din plin. Pentru prima dată, echipa oaspete a egalat în minutul 14, scor 24-24, după care a trecut în avantaj, pentru a se desprinde încet, încet şi pentru a ajunge să conducă cel mai mult cu zece puncte, scor 31-41, în minutul 19. Oradea a pierdut sfertul secund la o diferenţă de 12 puncte, pentru a se intra în pauza mare cu scorul de 36-44.

După cum s-au derulat ostilităţile în partea a doua a sfertului secund, se anunţa o misiune extrem de dificilă în continuare pentru echipa gazdă, numai că, surprinzător de plăcut pentru suporteri, CSM-ul a revenit cu o cu totul altă stare de spirit de la vestiare şi, în cinci minute, au egalat situaţia pe tabelă, după care a trecut decisiv la conducere.

Astfel că, dacă sfertul secund l-au cedat cu 12 puncte, pe cel de-al treilea şi l-au adjudecat cu acelaşi număr de puncte.

Kris Richard, cu un început de sezon foarte bun, şi Donatas Tarolis au înviorat jocul gazdelor, care în ultima pauză au intrat în avantaj cu scorul de 58-54.

Aşa cum era de aşteptat, ultimele zece minute au fost foarte disputate, fiecare combatantă încercând să încline balanţa de partea ei. CSM-ul totuşi a reuşit să se menţină la conducere, cu 2-3 puncte.

Ultimele două minute au consemnat o ineficienţă a bihorenilor, care au ratat trei atacuri consecutive, în timp ce oaspeţii au marcat şi chiar au reuşit să egaleze, când mai erau 24 de secunde.

Antrenorul Cristian Achim a solicitat time-out şi a decis să joace ultima fază cu Kris Richard, care a încheiat atacul cu un coş de două puncte, când mai era o singură secundă de joc. Scorul a devenit 77-75, iar polonezii au beneficiat de o repunere. Au încercat aruncarea, dar au ratat şi jocul s-a încheiat cu victoria la limită a CSM-ului, scor 77-75.

Este o victorie importantă în economia clasamentului acestei grupe, după cum avea, de altfel, să recunoască după joc şi tehnicianul Cristian Achim.

„Vreau să-i felicit pe jucătorii noştri pentru această victorie, pentru că au avut tăria de caracter să revină de la -10 puncte. Apoi, mă bucur că am câştigat meciul acesta, pentru că, deşi este primul, consider că a fost un meci foarte importat pentru configurarea grupei. Iar, în al treilea rând, am evoluat fără un jucător foarte important pentru noi şi într-o rotaţie cam redusă, doar în opt jucători, însă toţi câţi au fost pe teren au dat tot ce au putut”, a declarat la finalul partidei antrenorul orădenilor.

Până la urmă cel mai eficace jucător al CSM-ului s-a dovedit a fi de această dată Donatas Tarolis, autor a 21 puncte. Brandon Brown a marcat 16 puncte, Kris Richard a înscris 14 puncte, iar Kalif Young a avut şi el 13 puncte.

De la echipa poloneză, Talon Cooper a fost cel mai eficace cu 21 de puncte, în timp ce Luther Muhammad l-a secondat, cu 18 puncte.

În cealaltă partidă a primei etape din Grupa E, tot miercuri seara, FC Argeş Piteşti a trecut pe teren propriu cu scorul de 67-65 de formaţia estonă BC Parnu Sadam. Astfel, CSM CSU Oradea şi FC Argeş s-au instalat pe primele două locuri ale grupei.

În etapa a doua, bihorenii vor evolua în deplasare, pe terenul estonienilor de la BC Parnu Sadam, pe 16 octombrie.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!