Fost ministru al Sănătății și actual senator PSD de Bihor, Florian Bodog a obținut o victorie în instanță.

Curtea de Apel Oradea a admis, marți, acțiunea prin care politicianul a solicitat anularea Ordinului ministrului Educației nr. 5.180 din 2019, actul care a confirmat plagiatul comis de Bodog în lucrarea de doctorat susținută la Universitatea de Vest Timișoara, și a deciziei CNATDCU, care a stat la baza ordinului.

„Dispune anularea atât a Ordinului de ministru nr. 5.180/18.05.2019 (n.r. în realitate, ordinul 5.180 este din 18 septembrie 2019), prin care a fost retras titlul de doctor în domeniul management, acordat reclamantului de către Universitatea de Vest din Timișoara (...), cât și a Deciziei nr. 17465/25.07.2019 emisă de CNATDCU”, este sentința publicată pe site-ul Curții de Apel Oradea, pentru dosarul 428/35/2020.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată de Ministerul Educației la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Istoria unui plagiat

Așa cum BIHOREANUL a mai relatat, titlul de doctor în Științe Economice obținut de Florian Bodog la Universitatea de Vest din Timișoara pentru lucrarea „Managementul și marketingul unităților sanitare” a fost retras în urma unui scandal de plagiat.

Prima care a deconspirat frauda intelectuală a fost jurnalista Emilia Șercan, care, în 2017, a scris că două treimi din lucrarea de doctorat a lui Bodog sunt copiate din alte volume, o sursă importantă fiind o carte semnată de doctoriţa Lucia Daina (foto), și atunci, și acum, director medical al Spitalului Judeţean din Oradea.

Ulterior izbucnirii acestui scandal, Daina a dat o declaraţie pe proprie răspundere cum că, în realitate, ar fi scris acea carte împreună cu Bodog, dar ea, din presupusă modestie, n-a vrut să îşi dezvăluie numele pe lucrare! Coincidență sau nu, în aceeași perioadă, soțul Luciei Daina, Cristian Daina, a avansat fulminant în carieră: fost medic de familie într-un sat din Bihor, a devenit dascăl la Facultatea de Medicină și Farmacie, unde Florian Bodog era decan, iar apoi medic anestezist la Spitalul Județean.

În 2018, un verdict de plagiat a dat pentru Bodog și Universitatea de Vest Timișoara, iar pe 25 iulie 2019, CNATDCU a votat pentru retragerea titlului științific de doctor obținut de politician. Drept urmare, în septembrie 2019, Ministerul Educației, condus atunci de ministrul interimar Valer-Daniel Breaz, a hotărât să retragă titlul de doctor în Științe Economice obținut de Bodog.

Non-combatul Ministerului și al UVT

Pe rolul instanțelor din Oradea este înregistrat și un alt proces privind acest plagiat, cel prin care Universitatea de Vest Timișoara cere anularea diplomei de doctor a lui Bodog.

În urma unor modificări cerute de Curtea Constituțională, Legea Educației prevede acum că „diploma de doctor este revocată sau anulată prin hotărârea definitivă a unei instanțe judecătorești”, dar şi că “instituția emitentă introduce acțiunea în anularea diplomei în termen de un an de la data dispoziției de retragere a titlului de doctor”.

Așadar, în urma deciziei CNATDCU și a Ministerului Educației, UVT, instituție condusă de un rector originar din Bihor, Marilen Pirtea, și deputat PNL de Timiș, a deschis un proces în septembrie 2020 pe această temă, la Tribunalul Bihor.

În februarie 2021, procesul a fost suspendat, până la judecarea definitivă a dosarului 428/35/2020, cel în care Curtea de Apel Oradea s-a pronunțat marți.

Pe de altă parte, merită menționat că dosarul în care magistrații orădeni au dat marți o soluție în favoarea lui Florian Bodog a avut nu mai puțin de 21 de termene de judecată, multe dintre amânări datorându-se faptului că Ministerul Educației sau Universitatea de Vest Timișoara au refuzat să pună la dispoziția Curții de Apel Oradea anumite documente solicitate.

BIHOREANUL a semnalat acest non-combat, iar judecătorii au decis de mai multe ori amendarea Ministerului și a UVT, tocmai pentru că n-au răspuns cererilor.

Impostor dovedit

Un personaj controversat, Florian Bodog are un CV plin de „pete”. În 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, definitiv, că politicianul PSD nu mai poate coordona doctoranzi, pentru că și-a obținut teza de abilitare fraudulos.          

BIHOREANUL a dezvăluit, încă din 2016, că Bodog a obținut fără drept titlul de profesor universitar și de conducător de doctorate, pentru că nu a respectat condiţia impusă de CNATDCU de a fi semnat ca autor principal cel puţin 6 articole ştiinţifice publicate în reviste cotate ISI.

Bodog avea doar două asemenea articole, lucru confirmat de CNATDCU în 2016, când ministrul Educației de la acea vreme, Mircea Dumitru, a emis un ordin prin care i-a retras titlul de abilitat şi dreptul de a coordona doctorate. Curtea de Apel Oradea a anulat - și atunci - ordinul, dar Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, definitiv, că Bodog nu-și merita abilitarea.

La Universitatea din Oradea prosperă

CNATDCU şi Ministerul Educaţiei nu s-au pronunţat însă şi pe tema titlului de profesor obţinut de Bodog, lăsând această verificare în sarcina Universităţii din Oradea, care a organizat concursul și care, ulterior, nu l-a deranjat pe Bodog cu absolut nimic! Dovadă că și în prezent, politicianul este prodecan al Facultății de Medicină, chiar dacă își petrece aproape tot timpul în București, fiind senator PSD.

Bodog are probleme și cu privire la titlul de doctor obținut în Medicină, la Universitatea din Oradea. Așa cum BIHOREANUL a scris, suspectat de plagiat, acesta a refuzat mereu să-și supună lucrarea unui test al autenticității. Asta în timp ce la Biblioteca Universității din Oradea, contrar legii, nici măcar n-a existat un exemplar din doctoratul lui Bodog!

Pe de altă parte, fostul ministru al Sănătății este judecat penal într-un dosar în care DNA îl acuză că a angajat fictiv la cabinetul său o orădeancă, ea nefiind, de fapt, prezentă nicio zi în minister. Procurorii anticorupție îl acuză pe Bodog că a și semnat în fals, în locul femeii care, astfel, și-a primit salariile pentru o muncă neefectuată.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!