Viktor Orban, premierul Ungariei aflat la final de mandat după înfrângerea categorică suferită la alegerile legislative din 12 aprilie, a anunțat că nu își va prelua mandatul de deputat în noul Parlament de la Budapesta.
Liderul Fidesz, în vârstă de 62 de ani, a fost membru al Parlamentului ungar fără întrerupere din 1990. Decizia vine după ce partidul său a pierdut puterea în fața formațiunii Tisza, condusă de conservatorul pro-european Peter Magyar, care a obținut o majoritate de două treimi în Legislativ, scrie hotnews.ro.
„Întrucât mandatul pe care l-am obţinut în calitate de cap de listă al alianței Fidesz-KDNP este în realitate un mandat parlamentar pentru Fidesz, am decis să-l înapoiez. La acest moment, nu este nevoie de mine în Parlament, ci în reorganizarea taberei naționale”, a transmis Orban, într-o înregistrare video publicată pe Facebook, după o reuniune a conducerii Fidesz.
Fostul premier a mai spus că liderii partidului i-au cerut să rămână la conducerea Fidesz și că este „pregătit pentru această sarcină”, dacă va fi reconfirmat în funcție la congresul formațiunii, programat în luna iunie.
Anunțul lui Orban a fost taxat dur de Peter Magyar, cel care a câștigat alegerile promițând o „schimbare de regim” în Ungaria.
„«Curajosul» luptător de stradă rămâne incapabil de un lucru: să-și asume responsabilitățile… Cu un naș mafiot (la conducere), nu poate exista o opoziție democratică”, a scris viitorul premier al Ungariei pe Facebook.
Noua Adunare Națională a Ungariei se va reuni pe 9 mai, când deputații aleși vor depune jurământul. Partidul Tisza al lui Peter Magyar a obținut 141 din cele 199 de mandate, în timp ce alianța Fidesz-KDNP a lui Viktor Orban a rămas cu 52 de mandate, iar formațiunea de extremă dreapta „Patria Noastră” a câștigat 6 locuri.