Vladimir Pustan jr., fiul de pastor arestat pentru trafic cu substanţe interzise, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT Oradea, procesul urmând să debuteze la Tribunalul Bihor, unde instanţa va analiza în prima fază legalitatea măsurii preventive.

După cum BIHOREANUL a relatat deja, Vladimir Pustan, 31 ani, fost poliţist, a fost arestat pe 23 ianuarie, alături de alți doi tineri: Ionel Gug, 25 ani, din comuna Finiş, şi Bogdan Sabău, 25 ani, din Beiuş. 

Au comercializat „în mod repetat” droguri

Potrivit unor comunicate transmise la vremea respectivă de Poliţia Bihor şi DIICOT, măsura împotriva celor trei a fost dispusă într-un dosar penal instrumentat de poliţiştii Serviciului Antidrog din BCCO Oradea, împreună cu procurorii DIICOT Oradea cu suportul de specialitate al Brigăzii Operaţiuni Speciale Oradea.

În cazul lui Gug şi Sabău, acuzaţia este de de trafic de droguri de mare risc, trafic de droguri de risc, iar Pustan a fost inculpat pentru operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept și fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii.

"Din cercetări a reieșit că, în perioada septembrie 2023 - ianuarie 2024, aceștia ar fi deținut și ar fi comercializat, în mod repetat, cantități de droguri de risc și mare risc și substanțe psihoactive (canabis, cristal, ecstasy și 2MMC), către consumatori din județul Bihor", se arăta în informarea DIICOT. 

În timpul anchetei, polițiștii și procurorii au efectuat în total 22 de percheziţii domiciliare în dosarul deschis pe numele celor trei bărbaţi, în Beiuş, Ştei, Finiş, Drăgăneşti, inclusiv la clienţii acestora, între care se numărau şi adolescenţi. În urma acţiunii, au fost ridicate diferite cantități de substanțe interzise, sume de bani, telefoane mobile, precum și alte mijloace de probă.

Din poliţist, vlogger

Vladimir Pustan jr., fiul cunoscutului pastor protestant Vladimir Pustan, este absolvent al Şcolii de agenţi de poliţie Septimiu Mureşan din Cluj şi a fost poliţist vreme de 5 ani, întâi la Poliţia Bucureşti, iar din 2018 la Beiuş. El şi-a dat demisia din Poliţie în 2019, nemulţumit de salariul de agent.

De atunci lucrează la Fundaţia "Cireşarii" (înfiinţată de tatăl său), ca operator media şi vlogger, cei doi având şi canal propriu de YouTube, denumit "Medievalii", unde, în anii trecuţi, apăreau inclusiv emisiuni de tip pamflet sau satiră, în care Pustan şi fiul dezbăteau subiecte de interes naţional şi internaţional. La unele dintre aceste videouri erau publicate şi datele conturilor bancare ale lui Vladimir Pustan jr., unde fanii puteau să vireze sume de bani.

În 2020, tânărul a cochetat cu politica. El s-a înscris în Partidul Mişcarea Populară, formaţiune din partea căreia a candidat atât pentru funcția de consilier local în Beiuș, cât și pentru o funcție de consilier județean, dar nu le-a obținut pe niciuna dintre ele.

Criză de familie

La scurt timp după arestarea fiului său, pastorul Vladimir Pustan, aflat atunci într-un turneu de evanghelizare în Statele Unite, a descris situaţia ca fiind "cea mai devastatoare criză de familie" şi şi-a asumat o parte din vină pentru cele întâmplate, mărturisind că în cei 32 ani de când e predicator şi-a neglijat deseori propria familie.

În declaraţia făcută în finalul cuvântării din Biserica Lumina (Lighthouse Romanian Church) din Washington, pastorul a mai făcut referire şi la cartea pe care a publicat-o anul trecut, „Coşmarul lui Dumnezeu - Pilda fiului risipitor”, în care a scris despre experienţa acumulată ca fiu şi ca tată.

„Nu m-am gândit că va veni coşmarul atât de repede şi peste mine. Am fost un fiu risipitor, acum sunt un tată de fiu risipitor”, a declarat Pustan, explicând că ceea ce i se întâmplă fiului său „mă doare de mor”. „Am crezut că-s mai tare, dar nu-s”, a spus el.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!