Orădeanca Maria Cighi (foto), una dintre cele mai vocale activiste de mediu din oraș, i-a urecheat săptămâna trecută, la finele ședinței Consiliului Local, pe membrii acestuia, reproșându-le că au votat toate proiectele municipalității. „Câți știu ce votează, când votează?”, a întrebat femeia retoric.

Locuind în zona Brătianu, aceasta se opune proiectului de reabilitare a parcului, aprobat de Consiliu anul trecut, zicând că investițiile preconizate, pentru amenajarea unui iaz, a unor vestiare și toalete, vor duce la distrugerea zonei. „Nu s-a făcut nicio consultare publică”, a reproșat Cighi.

Consilierii și-au luat perdaful spășiți, fără să zică nimic, cu excepția PSD-istului Adrian Madar, care a acuzat municipalitatea că evită dezbaterile publice, dar care totuși și-a apărat colegii, zicând că proiectele, unele de sute de pagini, nu pot fi studiate dacă le parvin cu câteva ore înainte de ședințe.

Aleșii au fost salvați de secretara Eugenia Borbei, care a declarat ședința închisă. Poate Cighi ar avea mai mult succes dacă și-ar relua demersul peste câteva luni, după învestirea noului Consiliu, ca noii aleși să aibă de la bun început instrucțiunile „de utilizare” a funcției. Și măcar să citească ce votează...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!