De nu puţine ori, pe meleagurile noastre veştile "de bine" se lasă cu surprinzătoare reacţii adverse.
Dacă trece prin Oradea o vedetă sau un turist oarecare şi comite imprudenţa să-i remarce frumuseţea, apar imediat frustraţi şi nefericiţi gata să facă orice vizitator să se simtă, post factum, nepoftit. Îi cer intrusului aspru, cu indignare, ba şi cu suspiciune, socoteală. De ce nu s-a plimbat şi prin cartiere, să le vadă mizeria? Ca şi cum asta n-ar proveni, pe de o parte, dintr-un trecut care le-a umplut cu blocuri cenuşii, ori n-ar fi produsă şi cultivată în prezent de noi înşine, orădeni get-beget. Or fi văzut astfel de oameni cum e la margini de Paris, Bruxelles, Palermo sau Frankfurt? Ştiu cum arată, pe bune, nişte ghetouri?
Săptămâna trecută, după ce Statistica a informat că salariul mediu net a trecut în judeţ de 4.000 de lei şi creşte, încet, dar totuşi constant, trolii s-au năpustit să pună din nou vechea placă despre Oradea cea nu doar cu "cele-mai-mici-salarii", ci şi cu "cele-mai-mari-taxe". Cei mai sfruntaţi mi-au amintit de un politruc, curând candidat la Primărie, care nu demult încerca să ne convingă ce rău ne merge, cu argumentul că la fonduri europene Bihorul ar fi sub Teleorman. Dar ce ciudat, n-am auzit să-şi fi luat nimeni lumea-n cap ca să se mute în Vaslui sau Vrancea, unde s-ar duce trai pe vătrai.
Tot zilele trecute, după ce reprezentanţi ai IMM-urilor s-au întâlnit în Oradea cu oameni de afaceri de aici şi una dintre concluzii a fost că economia are nevoie ca de aer de lucrători calificaţi în şcoli profesionale, alţi deştepţi - sau poate aceiaşi - au înfierat "afaceriştii veroşi" care ar căuta "slugi" plătite cu lefuri de nimic. Asta, cu toate că majoritatea întreprinzătorilor sunt cât se poate de orădeni, că unii îşi plătesc angajaţii de la 5.000 de lei în sus, bani în mână, iar alţii îi încurajează pe cei mai isteţi şi ambiţioşi să mai facă o specializare, pe banii firmelor.
Blocat în nostalgie după urbea liniştită de odinioară (lasă că era neîngrijită, tarată de şomaj şi inertă ca un sat abandonat), măcinat de propria lipsă de voinţă de a progresa odată cu ceilalţi, inapt să înţeleagă că dacă alţii prosperă în jurul lor asta poate avea efecte pozitive şi asupra lui, rebelul fără cauză pretinde, practic, să nu se schimbe nimic. Dar, desigur, vrea ca el să fie plătit generos, cu tot mai multe milioane, căci i se cuvine. Aşa, pur şi simplu, fără legătură cu ceea ce face ori e dispus să înveţe să facă, doar pentru că-i orădean neaoş şi nu admite să se vândă ieftin.
Are, însă, ce să "vândă" cineva care nu se ţine nici de carte, nici de lucru? Înţelege că, dacă vrea să trăiască şi să fie plătit "ca afară", trebuie să fie la fel de pregătit şi de eficient, ba chiar şi de civilizat, cum sunt cei cu care ar vrea să se compare? Nu m-aş grăbi să-i cred pe cei care pretind că da, dar care, de fapt, nu fac mai mult pentru a obţine mai mult. Ei, în primul rând, nu alţii.