Angajații fostului Muzeul al orașului Oradea din incinta Cetății, acum secție a Muzeului Țării Crișurilor - pe care fosta directoare Angela Lupșea i-a concediat în martie anul trecut fiindcă au reclamat-o la DNA pentru abuz în funcție - au câștigat procesele pentru reîncadrarea pe post cu sentință definitivă și executorie.

Muzeografii Dumitru Noane și Augustin Țărău, împreună cu bibliotecarul Florin Negru, s-au prezentat joia trecută la MȚC pentru a-și cere oficial calcularea și achitarea salariilor neplătite în ultimul an și reîncadrarea pe post.

Cum poziția conducerii muzeului, transmisă concediaților printr-o casă de avocatură, este că instituția nu are nici bani pentru a-i despăgubi, nici posturi libere pentru a-i reangaja, petenții se pregătesc ca, în cazul unui refuz oficial, să apeleze la serviciile unui executor judecătoresc care să pună poprire pe conturi.

Cei trei au de recuperat, fiecare, circa 15.000 euro, așa că atât Muzeul, cât și Consiliul Județean Bihor, finanțatorul instituției, fac tot posibilul să nu plătească salariile neachitate.

Deși o idee mai bună ar fi să le achite și să-și recupereze banii de la fosta directoare Angela Lupșea, nu din impozitele bihorenilor, pentru că ea e cea care și-a concediat abuziv subalternii, în ciuda protestelor și a atenționărilor presei...
 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!