Departe de ce ar fi crezut părinţii sau bunicii noştri, zborul cu avionul este o parte integrantă a vieţii moderne. Fie că e vorba de vacanţă, vizitarea unor rude sau o călătorie de afaceri, urcarea în avion pare o modalitate banală de a ajunge rapid la destinaţia dorită. Tocmai banalitatea acestei practici a născut mişcarea socială cunoscută în toată lumea drept "Flight Shame", adică ruşinea de a zbura.
Apărută în Suedia în 2017, când cântăreţul Staffan Lindberg s-a angajat să renunţe la zboruri şi a îndemnat şi alţi suedezi să facă la fel, pe fondul preocupărilor pentru schimbările climatice, mişcarea a câştigat rapid popularitate în Europa. Folosind date care arată cât de mult poluează un singur zbor cu avionul, susţinătorii ei militează pentru abandonarea zborurilor pe distanţe mici şi a călătoriilor în aer inutile, în acelaşi timp promovând alternative mai durabile, precum trenul, autobuzul sau feribotul.
Fireşte, criticile nu au întârziat să apară, mişcarea fiind considerată elitistă şi, în acelaşi timp, ipocrită, pe motiv că în lume ar exista industrii mult mai poluante. Fără dubiu, ambele părţi au argumente valabile.
Emisiile avioanelor au un impact real şi semnificativ asupra mediului. Un zbor dus-întors de la Bucureşti la Londra produce aproximativ o tonă de dioxid de carbon, care contribuie la încălzirea globală. La fel de adevărat este că zborul nu poate fi eliminat din viaţa oamenilor de azi, iar în multe situaţii este singura opţiune viabilă.
"Flight Shame" nu este o mişcare extremistă, ci o invitaţie la reflecţie. Ea provoacă oamenii să îşi reevalueze priorităţile şi să ia în considerare alternative mai durabile, atunci când călătoresc. Zborul nu ar trebui să fie o sursă de ruşinare, la fel cum a fi conştient de impactul poluării produse de un zbor şi a lua măsuri pentru a-l reduce este un gest de responsabilitate. Echilibrul între nevoia de a călători şi necesitatea de a ocroti mediul este un calcul pe care fiecare ar trebui să îl facă...