Peste 40 de orădeni au aşteptat luni dimineaţă, la ora 8, deschiderea ghişeelor de plată de la Primărie.

În mare parte pensionari, contribuabilii au vrut să se asigure că îşi achită obligaţiile fiscale încă de la începutul anului.

"La ora 8 dimineaţa, când s-au deschis ghişeele, așteptau deja la ușă peste 40 de contribuabili. Ca în fiecare an, majoritatea erau pensionari care doreau să se asigure că îşi plătesc impozitele încă de la începutul anului", a spus un angajat al Primăriei.

În prima oră de la deschiderea ghişeelor de plată, își achitaseră deja impozitele un număr de 125 de contribuabili.

La prima oră funcționau deja șase ghișee, iar de la ora 10 au intrat în funcțiune încă două puncte de lucru, așa că încasările au mers destul de repede.

"Deocamdată este devreme. Lumea de abia acum va începe să vină. Este de aşteptat ca numărul plătitorilor să crească după ora 10 şi să se menţină ridicat până spre 15", a declarat o funcţionară.

Numărul contribuabililor care îşi plătesc impozitele la ghişeu este în scădere pentru că municipalitatea oferă posibilitatea plăţii online care este mai facilă, dar se menţine, în continuare, ridicat.

"Eu nu mă pricep să plătesc pe internet și nu vreau să mă rog la nimeni. Vin, plătesc să știu că am primit chitanță şi că totul e OK. Vreau să fiu sigur că mi-am plătit locul de parcare de la bloc și nu mi-l pierd", a explicat un pensionar.

Pentru contribuabilii care, indiferent de motive, preferă plata la ghișeu, merită menţionat că intervalul orar cel mai puțin aglomerat de la ghișeele de plată este între orele 17 şi 18.

După cum BIHOREANUL a mai scris, plata integrală impozitelor pe clădiri, teren şi mijloace de transport prin intermediul site-urilor www.oradea.ro, www.ghiseul.ro ori al aplicaţiei "Plata Impozite Mobile Play" atrage o bonificaţie de 10% în cazul persoanelor fizice şi de 8% în cazul celor juridice.

Obligaţiile fiscale datorate de persoanele fizice sunt afişate pe site-ul municipalităţii direct cu reducerea de 10% aplicată. 

În cazul plăţilor la ghișeele Primăriei, Poşta Română ori CEC, ori prin POS, ordin de plată sau internet banking, bonificaţia este de doar 4%.