Refluxul gastroesofagian constă în reîntoarcerea conţinutului gastric sau duodenal în esofag şi reprezintă, probabil, cea mai frecventă afecţiune digestivă. Cauza cea mai importantă este insuficienta contracţie a sfincterului esofagian inferior (un "inel" muscular care închide esofagul inferior, nepermiţând alimentelor în curs de prelucrare din stomac să ajungă în esofag şi chiar în cavitatea bucală).
Tuberculoza este o infecţie bacteriană cronică determinată de Mycobacterium tuberculosis, caracterizată prin formarea de granuloame în ţesuturile infectate. Localizarea cea mai frecventă este cea pulmonară, dar există şi alte organe care pot fi implicate, cum sunt pleura, pericardul, peritoneul, laringele, bronhiile, unii ganglioni, oasele, organele genito-urinare, meningele, ochii, glandele suprarenale şi pielea.
BPCO include bronşita cronică şi emfizemul pulmonar. Bronşita cronică este definită epidemiologic ca o afecţiune pulmonară în care bolnavul tuşeşte şi expectorează cel puţin 3 luni pe an, timp de 2 ani consecutiv, fapt ce determină obstrucţie prin îngustarea căilor aeriene datorită mucusului prezent în exces.
Pleureziile sunt acumulări de lichid în spaţiul pleural (pleurele reprezintă 2 membrane care învelesc fiecare plămân şi care se află una în prelungirea celeilalte formând un "sac" închis). După natura lichidului pleureziile pot fi exudative (lichidul conţine o cantitate mai mare de proteine) sau transudative (lichid cu conţinut proteic mai mic).
Leziunile locale datorate frigului determină fenomene ce afectează celulele şi lichidele extracelulare (prin efecte directe) şi fenomene care întrerup funcţionarea ţesuturilor şi integritatea vascularizaţiei (prin efecte indirecte). Când ţesuturile îngheaţă, apar cristale de gheaţă care pot produce leziuni ireversibile.
Astmul bronşic este o afecţiune a căilor respiratorii caracterizată printr-o reactivitate crescută a acestora la o multitudine de stimuli. Clinic se caracterizează prin paroxisme de dispnee (greutate în respiraţie apărută în crize), tuse şi wheezing (respiraţie "şuierătoare").
Trichineloza este o boală parazitară acută produsă de Trichinella spiralis (un vierme cilindric lung de 1-4 mm şi cu diametrul de 0,04 mm), care parazitează animalele carnivore, porci mistreţi, urşi, vulpi, câini, pisici, şobolani etc. Sursa de infecţie pentru om este carnea infestată şi insuficient preparată termic...
Majoritatea calculuilor renali (aşa-zisele "pietre" ale rinichilor) sunt formate din săruri de calciu, magneziu, acid uric şi cistină. Calculii cu oxalat de calciu şi fosfat de calciu reprezintă împreună 75-85% din total.
Colica renală este o durere intensă la nivelul regiunii lombare şi abdominale determinate de obstacole organice sau funcţionale ale rinichilor şi căilor urinare. Obstacolele organice cele mai dese sunt calculii mobili din litiaza renală, cheagurile de sânge sau fragmentele de puroi din infecţiile cronice sau tumorile renale şi stenozele ureterale din tuberculoza renală.
Diagnosticul cancerului vezical se pune pe simptomele clinice (în special hematuria) şi pe examenele urologice specifice: examenul citologic al urinii, evaluarea cistoscopică cu efectuarea de biopsii selectiv tumorale şi ale mucoasei vezicale (prin introducerea unui tub prin uretră până în vezica urinară, tubul fiind prevăzut cu o cameră video, sursă de lumină şi alte anexe necesare unor intervenţii chirurgicale locale, prelevări de ţesuturi pentru biopsii şi tratamente intravezicale), examen radiologic (urografie) şi tomografie computerizată.
Sistemul colector urinar, format din bazinetele renale (formaţiunile care "captează" urina din cei doi rinichi), cele două uretere ("tuburile" prin care urina ajunge la vezică), vezica urinară şi uretra ("tubul" prin care urina se elimină) este "căptuşit" cu nişte celule epiteliale denumite în ansamblu "uroteliu". Toată această zonă este expusă influenţelor carcinogene, dar cea mai frecventă tumoră este cea a vezicii urinare, urmată de cea de la nivelul bazinetelor.
Cancerul renal este o boală gravă care apare mai frecvent la bărbaţii cu vârste între 55 şi 60 de ani (raportul dintre bărbaţi şi femei este de 2:1), cauzele fiind încă necunoscute. Factorii de risc sunt reprezentaţi de fumat şi expunerea la cadmiu, existând şi forme ereditare şi cazuri apărute la bolnavii cu insuficienţă renală cronică aflaţi sub dializă (conectaţi la " rinichiul artificial").
Infecţiile urinare sunt printre cele mai frecvente infecţii bacteriene, fiind determinate de prezenţa şi multiplicarea unor germeni patogeni în orice loc al tractului urinar, de la rinichi, uretere şi vezică urinară, la uretră. Aceştia depăşesc numărul de 100.000 pe un mililitru de urină.
Incidenţa cancerului de col uterin este semnificativ crescută la femeile din clasele socio-economice inferioare, cu debut al vieţii sexuale la vârstă tânără, parteneri sexuali multipli, istoric de promiscuitate sexuală, număr mare de sarcini şi, nu în ultimul rând, fumătoare.
Testul pentru HPV se efectuează pentru a depista infecţia cu HPV şi tipul de HPV prezent. La fel ca testul Papanicolau, testul pentru HPV se face prin analiza unei probe de secreţii prelevate de la nivelul colului uterin (cervix).
Campania de vaccinare gratuită a fetiţelor din clasa a IV-a reprezintă o şansă reală de prevenţie a cancerului de col uterin, boală a cărei mortalitate ne situează pe primul loc în Europa. Din păcate, politizarea şi informarea defectuoasă privind beneficiile acestei campanii, care s-a dorit a fi onestă şi benefică pentru sănătate, a determinat refuzarea vaccinării de către mulţi, mult prea mulţi părinţi, în necunoştinţă de cauză.
Infecţia cu HPV (Papilloma-virusurile umane) este cea mai comună boală virală cu transmitere sexuală, atingând proporţii epidemice (apar 500.000 de cazuri noi annual, existând circa 300.000 de decese) şi fiind recunoscută ca o importantă problemă de sănătate publică, fiind un factor decisiv în patogeneza cancerului de col uterin. Din cele peste 100 de tipuri de HPV descrise până acum, peste 35 au tropism pentru mucoasa anogenitală.
Apendicita acută poate apărea la orice vârstă, dar este mai frecventă la tineri şi mai rară la vârstele extreme, nefiind influenţată de sex (cu excepţia perioadei dintre pubertate şi 25 de ani, când apare în 2/3 din cazuri la persoanele de sex masculin).
În cursul evoluţiei bolii, după faza septicemică urmează faza organică, în care reapare febra, simultan cu instalarea unor sindroame diferite. Dintre acestea, cele ma frecvente sunt meningita leptospirotică (manifestată prin dureri de cap, fotofobie, redoare a muşchilor cefei, simptome care se remit de cele mai multe ori), sindromul hepatorenal (cu icter şi mărire în volum a ficatului, cu posibilitate de evoluţie spre forme severe), manifestări hemoragice limitate (la nivelul gingiilor, conjunctivelor, mucoasei nazale etc.) sau grave (hemoragii digestive majore) şi insuficienţa renală.
Leptospiroza este una dintre cele mai răspândite zoonoze (boli infecţioase ale animalelor care se pot transmite la om), existând cazuri în toate continentele (cu excepţia Antarticii), dar mai ales la tropice. Există cazuri de boală şi la noi. Boala este produsă de leptospire, care aparţin grupului de spirochete (bacterii spiralate), responsabile şi de alte boli, cum ar fi sifilisul, febra recurentă şi altele.
Muşcătura multor specii de păianjeni produc iritaţie locală, iar unele specii pot produce intoxicaţii mortale. În SUA există 2 specii de păianjeni importante din punct de vedere medical: văduva neagră şi păianjenul singuratic.
Căpuşele sunt vectorii unor boli grave (paralizie, febra Q, tularemia, borelioza şi altele), dar de cele mai multe ori reacţia locală produsă de muşcătură se limitează la o simplă roşeaţă cu senzaţie de mâncărime (prurit) care dispare în decurs de câteva zile în lipsa suprainfecţiei bacteriene.
Tratamentul corect şi rapid salvează accidentatul muşcat de şarpe. Scopul este eliminarea cât mai rapidă şi completă a veninului din zona în care a pătruns, micşorarea vitezei de difuziune, inactivarea veninului existent în organism şi corectarea eventualelor tulburări generale. Primul ajutor este, deci, esenţial. Vezi ce anume e de făcut în cazul unui asemenea incident...
Meningita West Nile este o boală infecţioasă transmisă la om prin înţepăturile de ţânţari, transmiterea directă de la om la om nefiind posibilă. Rezervorul de virus este reprezentat de păsările migratoare care sunt înţepate de ţânţari. În ultimul timp au apărut cazuri sporadice de infecţie cu virusul Nilului de Vest (West Nile, numele unui district din Uganda unde virusul a fost izolat pentru prima oară în 1937), existând din păcate şi câteva decese.
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale. Vezi ce boli poate indica!
În România de acum un secol existau doar 17 zile caniculare pe an şi acestea numai în luna iulie. În ultimii ani numărul acestora a crescut la 40 şi apar din luna mai, extinzându-se până în octombrie.
Radiaţiile ultraviolete (RUV) constituie un factor indispensabil pentru procesele vitale, lipsa lor putând determina îmbolnăviri, dar, totodată pot exercita un efect nociv, atunci când acţiunea lor este în exces şi fără adaptare progresivă. Asupra pielii produc pigmentaţie, roşeaţă şi chiar alergii sau arsuri. Expunerea treptată şi de scurtă durată elimină aceste manifestări neplăcute.
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic.
Clima (de la grecescul klima care înseamnă înclinaţia razelor solare) reprezintă regimul caracteristic al vremii unei regiuni pe timp îndelungat. Regimul climatic se caracterizează printr-o relativă stabilitate, modificările putând fi urmărite numai prin observaţii îndelungate şi pe perioade lungi de timp. Vremea şi clima acţionează asupra organismului, influenţând în mare măsură desfăşurarea proceselor fiziologice, caracterul activităţii economice şi condiţiile de viaţă.
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când apa are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului străbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.