Revenit în aprilie pe funcţia de director al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Oradea, după ce a ocupat timp de 4 ani funcţia de secretar de stat în Ministerul Transporturilor, orădeanul Adrian Foghiş a fost rechemat la Bucureşti. Din iunie, Foghiş este preşedintele provizoriu al Directoratului Societăţii de Administrare a Participaţiilor în Energie, companie de stat controlată de Ministerul Energiei. SAPE este în centrul unui scandal după ce ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a dezvăluit că membrii Consiliului de Administraţie, inclusiv bărbaţi, ar beneficia de un „spor de femeie”, de 10% din salariu, dacă din conducere face parte cel puţin o persoană de sex feminin.