Primarul Florin Birta a semnat miercuri la Bucureşti cu ministrul Dezvoltării, bihoreanul Cseke Attila, 11 contracte de finanţare pentru proiecte care se vor derula în Oradea prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

11 proiecte de 46 milioane euro

Potrivit unui comunicat al municipalităţii, contractele pentru cele 11 proiecte depuse de Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională au fost semnate la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

"Primarul Florin Birta a semnat astăzi, 14 decembrie, în prezenţa ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţie, Cseke Attila, nu mai puţin de 11 contracte de finanţare, în valoare totală de peste 46 de milioane de euro", a transmis Primăria.

Şcoli şi blocuri

Majoritatea proiectelor vor fi finanţate prin componenta 5 a PNRR denumită "Valul renovării" şi vizează reabilitarea termică şi creşterea eficienţei energetice pentru mai multe unităţi de învăţământ din municipiu

Printre imobilele care vor fi reabilitate se numără colegiul naţional Iosif Vulcan (Bulevardul Decebal 76 şi Jean Calvin 3), liceele Aurel Lazăr şi Lucian Blaga, şcolile gimnaziale Nicolae Bălcescu, Octavian Goga şi Oltea Doamna, Grădiniţa 52 şi Creşa 3.

"Lucrările care se vor executa la clădiri vor consta în creşterea eficienţei energetice, reabilitarea termică a faţadelor, acoperişului şi subsolului, înlocuirea tâmplăriei, instalaţii termice şi electrice eficiente din punct de vedere energetic, precum şi gestionarea inteligentă a energiei", se menţionează în comunicat.

La fel, au vor fi reabilitate 15 blocuri din zona Dimitrie Cantemir: D21; D23; D31; U25; U27; U35; U37, C39, C41, PB3, PB5, D49, D51, U45 şi U47.

Conform contractului de finanţare lucrările vor viza reabilitarea faţadelor, a sistemului de încălzire şi furnizare a apei calde precum şi modernizarea sistemului de iluminat din imobile.

Încă şapte tramvaie noi

Cel de-al 11-lea contract de finanţare semnat miercuri, în valoare de circa 16,2 milioane euro, se referă, aşa cum BIHOREANUL a mai anunţat, la achiziţia a şapte tramvaie moderne şi a 45 de staţii de încărcare pentru vehiculele electrice.

Potrivit studiului de oportunitate, valoarea unui tramvai nou este estimată la circa 8,7 milioane lei, în timp ce o staţie de încărcare ar putea costa circa 123.000 lei.

Achiziţia va fi făcută în urma aprobării de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a proiectului "Modernizarea flotei de tramvaie la nivelul Municipiului Oradea - etapa 1", depus prin PNRR.

În ultimii doi ani, Oradea a cumpărat 20 de tramvaie şi 22 de autobuze noi şi a inaugurat o nouă linie de tramvaie în oraş, care leagă Calea Aradului de zona Ceyrat şi Cantemir.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!