Preotul orădean Ciprian Mega s-a ales cu critici vehemente din partea reprezentanților Patriarhiei Române, dar și a societății civile, după ce s-a aflat că acesta participă, împreună cu actorul Dorel Vișan, la Festivalul Internațional de Film de la Moscova. Între altele, preotul regizor a fost fotografiat alături de controversata purtătoare de cuvânt a ministerului rus de externe Maria Zakharova, cea care în urmă cu câteva zile acuza România că, din motive politice, a reziliat contractul de închiriere a sălilor de cinema cu Ambasada Rusiei la București. Filmul lui Mega, „21 de rubini”, a fost selectat printre cele 9 care se vor „bate” în finala festivalului. 

Mega, alături de Zakharova

Potrivit site-ului oficial al festivalului, ceremonia de deschidere a avut loc vineri, 19 aprilie, la Teatrul Rossya din capitala Rusiei, președintele festivalului fiind Nikita Mihalkov, șeful Uniunii Cineaștilor din Rusia, care a anunțat că anul acesta vor fi proiectate 240 de filme din 56 de țări. Filmul „21 de rubini”, al preotului Ciprian Mega, era programat să ruleze în cursul zilei de luni, 22 aprilie.

Vestea că orădeanul a participat, alături de actorul Dorel Vișan, la ceremonia de deschidere de vineri seară, a dat-o inițial site-ul solidnews.ro, al controversatului Cozmin Gușă, care a propagat narative pro-rusești și anti-occidentale. Site-ul citat a publicat și imagini cu Ciprian Mega, cu soția acestuia, Laura Mega, și cu actorul Dorel Vișan, pe covorul roșu. 

Ciprian Mega apare și într-o imagine cu purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Afaceri rus, Maria Zakharova (foto jos), cea care a acuzat în urmă cu câteva zile România că, din motive politice, a reziliat contractul de închiriere a sălilor de cinema cu Ambasada Rusiei la București, acuzând o „încercare de a anula cultura rusă”.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a reacționat imediat, criticând apariția preotului orădean la Moscova.

„Prezența acolo, în contextul actual, a unui preot al Bisericii Ortodoxe Române - orientate firesc alături de statul român cu privirea spre tragedia din Ucraina și spre Europa democratică - este un act nefiresc și ușor interpretabil fie ca nepăsare afișată, fie ca sfidare asumată față de întreg contextul binecunoscut. Mă îndoiesc că prezența sa acolo ar fi putut primi necesara binecuvântare a ierarhului său”, a transmis Vasile Bănescu pentru G4Media.

Replica lui Mega

Contactat de BIHOREANUL, preotul regizor Ciprian Mega a confirmat că se află la Moscova, alături de actorul Dorel Vișan și de producătorii filmului „21 de rubini”, soția sa Laura Mega și orădeanul Silviu Ciobanu.

Mega a respins toate acuzațiile, susținând că, dimpotrivă, „prezența noastră la Moscova este cel mai mare serviciu care ar putea fi făcut, în acest moment, României”.

El și-a susținut poziția afirmând că „21 de rubini este un film mare, nu pentru că este filmul meu, ci pentru că este filmul României și vorbește despre România cum nu s-a vorbit niciodată”.

Mega a negat că prin înscrierea filmului la festivalul de la Moscova, finanțat de puterea de la Kremlin și boicotat de lumea artisitică occidentală oripilată de invazia rusească din Ucraina, ar legitima războiul lansat în februarie 2022. „Eu nu legitimez niciun regim politic, nici pe cel din Rusia, nici pe cel din Ucraina, nici pe cel din America sau de la Bruxelles”, a spus preotul regizor, acuzând „uniformizarea” discursului public din țară.

„În România se dorește uniformizarea gândirii. Vedeți și poziția domnului Bănescu, care vrea ca toți să gândim ca dumnealui. (...) Iată cum un om inteligent, care a renunțat la propria-i libertate, vrea să impună superficialitatea discursului public și altor oameni, care vor să rămână liberi”, a declarat Mega.

Între „cenzura” occidentală și „libertatea” rusă...

Orădeanul a precizat că filmul „21 de rubini” a fost trecut pe lista finaliștilor la festivalul de la Moscova la insistențele unui regizor rus, Nikita Mihalkov.

„Noi am avut, prin intermediul agenților occidentali cu care colaborăm, posibilitatea de a participa la două festivaluri occidentale de primă ligă. Nu este un secret pentru nimeni, însă, că asemenea participări nu depind de calitatea filmului, ci mai ales, de cine face lobby și cum îl face”, a spus regizorul orădean.

Mega și-a justificat gestul de a-și prezenta filmul la Moscova și nu la un festival din occident arătând că producătorii filmului au avut de ales între a-și cenzura pelicula, cum au cerut promotorii săi occidentali pentru ca acesta să poată fi prezentat în lumea vestică, sau o va prezenta internațional integral, cum au acceptat rușii.

„Filmul nostru este problematic atât pentru propaganda occidentală, cât și pentru narativul rusesc. Vesticii ne-au cerut să cezurăm filmul, încât să nu deranjeze ideologia generală și să nu lezeze discursul LGBTQ. Rușii l-au acceptat așa cum era”, a susținut Mega.

Filmul, în care apar inclusiv înjurături la adresa președintelui rus Vladimir Putin, a fost acceptat în festival printr-o excepție.

„A fost greu. Filmul a trecut cu mari dificultăți de procesul de selecție, dar președintele festivalului, Nikita Mihalkov, care este unul dintre uriașii cinematografiei mondiale, a insistat ca filmul nostru să participe, deși ridică probleme politice sensibile și în Rusia”, a spus Mega.

„Am vorbit despre România”

Invitată la festival, echipa filmului „21 de rubini”, a ajuns la Moscova la sfârșitul săptămânii trecute, cu avionul, pe ruta Cluj, Istanbul, Moscova.

Potrivit preotului regizor, la gala de vineri românii au fost căutați chiar de purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zakharova, iar fotografia acesteia cu preotul Mega a fost taxată în presa românească.

„Dacă m-a abordat, nu era penibil să mi se activeze mecanismele corectitudinii politice și să o evit pe una dintre cele mai cunoscute personalități din lume? Am vorbit despre România, cum nu sunt în stare politicienii noștri să vorbească”, a susținut Ciprian Mega, descriind-o pe Zakharova ca pe o „doamnă foarte deșteaptă” și „un politician cu umor, care slujește idealul țării sale”.

Mega a mai spus că festivalul de film de la Moscova, izolat de lumea occidentală, se bucură de mii de participanți nu doar din țările satelit ale Rusiei, dar și din Europa de Vest. „Sunt aici foarte mulți artiști occidentali. Președintele juriului este finlandezul Fridrik Thor Fridrikson, regizor și producător de film”, a argumentat el.

Toți oamenii lui Putin...

Pe timpul șederii la Moscova, orădenii au un program încărcat, de la vizionări de film și evenimente artistice, până la întâlniri cu reprezentanți ai comunității românești din Rusia sau cu români refugiați aici din calea războiului, precum și cu personalități din lumea artistică și politică, cum ar fi naționalistul rus Leonid Sluțki (foto jos), președintele Partidului Democrat Liberal, care l-a concurat pe președintele rus, Vladimir Putin, ca un candidat de formă, fără a fi, în fond, un opozant al acestuia.

În timpul șederii în Rusia, Mega a vizitat mai multe mănăstiri și chiar a oficiat duminică o Liturghie într-o biserică din Moscova.

Câștigătorii festivalului de film de la Moscova vor fi anunțați vineri în cadrul unei ceremonii de gală.

„Concurența este foarte mare. Sincer, nu știu ce șanse are să câștige filmul nostru”, a mai spus Ciprian Mega.

Un film „sabotat”

Așa cum BIHOREANUL a mai scris, filmul „21 de rubini”, regizat de preotul orădean, i-a avut în distribuție inclusiv pe actorul american Mickey Rourke, pe Anthony Delon ori Loredana Groza și a fost contestat în România, având în vedere mesajul critic la adresa societății post-decembriste românești „amenințate de corupție, inclusiv în instituiții precum Biserica”.

Vizionarea filmului a fost interzisă în mai multe localități din țară, iar prelații, în frunte cu episcopul ortodox al Oradiei, Sofronie Drincec, chiar personaj interpretat în film, i-au împiedicat pe preoți să vizioneze pelicula.

La cererea publicului, producătorii au anunțat, la jumătatea lunii decembrie, că în perioada 16-22 decembrie pun filmul spre vizionare prin streaming, pe rețeaua Vimeo. Postată pe internet spre vizionare contra-cost, pelicula a rezistat, însă, numai două zile. Din 18 decembrie, pagina de Facebook a filmului și cea de pe site-ul de streaming au fost închise de autori necunoscuți, fără a mai putea fi recuperate.

Nu este pentru prima oară când preotul Mega a participat la Festivalul Internațional de Film de la Moscova.

Filmul "Glasul care strigă în pustie", realizat de Ciprian Mega tot alături de soţia sa, Laura Mega (scenarist şi producător), a câştigat în 2022 premiul criticilor "pentru contribuţia majoră la cinematografia mondială" la cea de a 44-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Moscova.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!