Un accident de muncă a avut loc luni dimineaţă, în jurul orei 9.30, la etajul doi al Primăriei Oradea, unde angajaţii mai multor firme de construcţii izolează termic clădirea Palatului Administrativ.
"A căzut pe partea stângă"
Un muncitor care lucra pe o scară într-un birou ar fi căzut de la o înălţime de câțiva metri. Bărbatul s-a lovit la faţă şi la umăr şi este supus unor investigaţii medicale.
"Pacientul, care avea o traumă facială, un traumatism la umăr şi excoriaţii la membrele inferioare, a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe pentru investigaţii", a declarat pentru BIHOREANUL managerul general al Serviciului de Ambulanţă Bihor, dr. Liciniu Venter.
Bărbatul, în vârstă de 66 de ani, este în afara oricărui pericol.
"Pacientul a căzut pe partea stângă. În urma impactului a suferit o fractură de piramidă nazală şi un traumatism toracic uşor, care implică o coastă fracturată", a explicat BIHOREANULUI şeful Unităţii de Primiri Urgenţe și al SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea.
Luni, în jurul orei 14.30, pacientul era încă în îngrijiri medicale.
"Colegii de la secţia chirurgie maxilo-facială, care i-au pus pacientului nasul în ghips, au vrut să îl reţină pentru supravegherea fracturii nazale. Acesta a refuzat însă, aşa că urmează să fie externat", a explicat Borcea.
"ITM va face verificări"
Muncitorul accidentat este angajatul uneia dintre firmele care lucrează la reabilitarea termică a clădirii Palatului Administrativ.
"Am văzut când pleca Ambulanţa de la Primărie. Am întrebat şeful de şantier ce s-a întâmplat şi am înţeles că muncitorul ar fi căzut de pe o scară, de la o înălţime de circa 2 metri. Am înţeles că accidentul nu este foarte grav, dar a fost dus la UPU pentru investigaţii", a declarat viceprimarul Oradei, Teofil Filimon.
Potrivit legislaţiei în vigoare, angajatorii victimei au la dispoziţie 24 de ore să declare accidentul de muncă.
"Noi am fost anunţaţi deja cu privire la incident de către UPU. Conform legii, evenimentele care nu au o gravitate foarte mare şi nu pun în pericol viaţa victimei sunt cercetate iniţial de către angajator pentru stabilirea cauzelor. Dosarul complet se depune la ITM, care va face verificări. Dacă acest lucru nu se întâmplă în 24 de ore, firma este sancţionată", a spus inspectorul-şef adjunct din cadrul ITM Bihor, Nicolae Hoduţ.
Lucrările de reabilitare a clădirii Primăriei Oradea au fost atribuite asocierii conduse de firma Construcţii Bihor, din care mai fac parte subcontractanţii Acom Distribuţie, Ergocon, Netenerg Services şi Stingprot, pentru suma de 26,5 milioane lei, plus TVA.
