Primăria Oradea a început la finalul săptămânii trecute lucrările de amenajare a străzii Diasporei amplasate pe deal, în zona străzii Izvorului.

Întâi se face canalizarea

Constructorii au la dispoziţie trei luni pentru realizarea infrastructurii şi asfaltarea noii străzi.

"Executantul lucrărilor şi-a adus materialele şi utilajele în teren şi, în momentul de faţă, a început săpăturile pentru amenajarea reţelelor de canalizare care vor fi la cea mai mare adâncime", a declarat luni pentru BIHOREANUL şeful Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Oradea, Sebastian Marchiş.

Ordinul de începere a lucrărilor a putut fi dat abia după încălzirea vremii.

"Pentru că în zonă există un consumator legat la reţeaua de termoficare, a trebuit să aşteptăm încheierea sezonului de încălzire înainte să trecem de dezafectarea vechilor conducte", a explicat directorul Marchiş.

În cadrul lucrărilor de amenajare a străzii va fi realizată infrastructura de reţele, inclusiv cele de iluminat public. Acestea vor fi îngropate, iar ulterior va fi realizat covorul asfaltic.

Strada Diasporei, cu o lungime de 400 metri, va avea două benzi de circulaţie. Lucrările vor fi făcute de firma Global Industrial pentru suma de 1,5 milioane lei.

"Locurile de casă vor fi scoase la licitaţie"

După cum BIHOREANUL a mai scris, strada Diasporei a fost înfiinţată la propunerea fostului primar Ilie Bolojan. Aici urmează să fie puse la dispoziţia românilor care doresc să se repatrieze din străinătate în Oradea zece loturi de casă de circa 500 metri pătraţi.

"Parcelarea amplasamentului a fost făcută, acum se realizează utilităţile, iar ulterior locurile de casă vor fi scoase la licitaţie", a declarat viceprimarul Marcel Dragoş.

Cel mai probabil procedura de selecţie va avea loc în toamna acestui an, după amenajarea străzii.

Potrivit unei Hotărâri de Consiliu Local adoptate în primăvara anului 2022, în primă fază cele zece amplasamente vor fi scoase la licitaţie doar în vederea concesionării. Tarifele pornesc de la 25,5 lei/mp pe an şi vor fi actualizate cu rata inflaţiei.

După cum BIHOREANUL a mai scris, concesionarii vor fi obligaţi să obţină autorizaţia de construire şi să înceapă lucrările în termen de un an de la semnarea contractului de concesiune.

Repatriaţii vor putea cumpăra terenul aferent locuinţei doar după doi ani de la construirea şi notarea ei în CF la un preţ care va fi stabilit de evaluator la acea dată.

Totuşi, noii proprietari nu vor putea vinde locuinţa decât după cinci ani de la notarea ei în CF.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!