Următoarea dezinsecție împotriva țânțarilor pe raza municipiului Oradea va fi făcută în cursul serii de miercuri. În caz de vreme ploioasă acțiunea va fi reprogramată pentru o dată ulterioară.
„Din cauza vremii nefavorabile, nu a fost posibilă programarea mai devreme a acestei noi etape de dezinsecţie”, se menționează într-un comunicat, de luni, al Primăriei.
Distrugerea insectelor generatoare de disconfort, țânțari și muște, în faza de adult și larve se va face prin stropire la sol.
Tratamentele vor fi aplicate pe spațiul public cuprinzând de la spații verzi și cursuri de apă la scuaruri și aliniamente stradale.
În urma criticilor primite din partea orădenilor atacați de țânțari, municipalitatea a decis să repete acțiunile de dezinsecție de la începutul verii.
”Având în vedere precipitațiile din ultima perioadă și umiditatea crescută, Primăria Oradea a luat decizia ca în această lună să se efectueze pe teritoriul municipiului atât etapa a patra, cât și etapa a cincea de dezinsecție”, au transmis comunicatorii municipalității.
După ziua de miercuri, cea de-a cincea etapă de dezinsecție va avea loc în perioada 20 - 31 iulie.
Primăria a făcut un apel la reprezentanții asociațiilor de proprietari să stropească împotriva țânțarilor din beciurile blocurilor miercuri seară, concomitent cu acțiunea municipalității, pentru a crește eficiența acesteia.