Toţi poliţiştii cu atribuții de verificare și control, adică atât agenţii rutieri cât şi poliţiştii de ordine publică din Bihor, vor fi dotaţi cu tablete şi smartphone-uri care vor fi conectate la bazele de date ale Poliției Române.

Anunţul a fost făcut marţi, de şeful Poliţiei Bihor, chestorul Alin Haniş, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, în care s-a analizat activitatea Poliţiei Bihor, precum şi cea a Poliţiei de Frontieră Oradea, pe anul care a trecut.

"În Bihor sunt deja 111 tablete şi circa 150 de smartphone-uri, iar în prezent se derulează o nouă procedură de achiziţie. Ne dorim ca toţi poliţiştii cu atribuţii de verificare şi control să le primească. Toate aceste funcţii vor permite creşterea gradului de eficienţă şi debirocratizare a activităţii", a spus şeful Poliţiei Bihor.

Verificări pe loc

Sistemul PolGIS, instalat pe noile dispozitive, permite, pe de o parte, conectarea cu bazele naționale de date ale Poliției Române, iar pe de alta, întocmirea procesului verbal pe o tabletă și listarea documentului, în cazul unei contravenții. Cele două componente nu vor fi activate pe același dispozitiv, deoarece nu toți polițiștii întocmesc documente.

Într-o primă etapă, polițiștii bihoreni vor fi dotați cu dispozitive ce permit verificarea persoanelor şi a autovehiculelor oprite, în bazele de date ale Ministerului Afacerilor Interne cu persoanele dispărute, cele date în urmărire, cu autovehicule sustrase sau implicate în comiterea de infracțiuni.

"Aceste dispozitive vor fi operaţionale din 1 aprilie, data aderării la Spaţiul Schengen (aerian și maritim n.r.), şi vor fi în dotarea tuturor patrulelor de Poliţie, dar şi la Punctele de control acces. Practic, documentele de identitate sunt scanate, iar datele sunt comparate cu cele din bazele de date ale Ministerului Afacerilor Interne - Permise, Evidenţa Populaţiei, respectiv, Sistemul de Informații Schengen, care conţine date privind persoane și obiecte urmărite. La fel se va întâmpla şi în cazul autovehiculelor. Cu datele de identificare ale acestora, vom putea stabili, pe loc, dacă maşina e furată ori a fost folosită la infracţiuni", a explicat şeful Poliţiei Bihor.

Agenţii rutieri se digitalizează

Într-o a doua etapă, patrulele vor fi dotate cu tabletele ce vor permite și întocmirea în format digital a proceselor verbale de constatare a contravenţiei. Acestea vor ajunge la Poliţia Bihor tot în cursul acestui an.

"Gata cu pixul! Poliţiştii pot întocmi pe loc şi procesele verbale de constatare a contravenţiilor, aplicaţiile permiţând şi stocarea automată în bazele de date. Documentul este emis pe loc, cu o imprimantă mobilă", a mai spus chestorul Alin Haniş.

Dispozitive similare vor primi şi reprezentanţii Jandarmeriei Bihor, dar şi poliţiştii de frontieră.

"Deja avem patrule care lucrează cu astfel de smartphone-uri conectate la bazele naționale de date, pentru verificarea persoanelor, indiferent dacă sunt la punctele de frontieră sau în localităţi", a declarat şeful Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, comisarul-şef Marin Bondar. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!