Micii fermieri din Bihor vor putea primi finanțări europene în valoare de până la 50.000 euro nerambursabili pentru dezvoltarea exploatației.
Potrivit ghidului publicat joi de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), sesiunea de finanțare ar putea începe cel mai devreme pe 22 august.
Prin intervenția DR-14 „Investiții în fermele de mici dimensiuni”, sprijinul nerambursabil va acoperi maximum 85% din cheltuielile eligibile. La finanțarea maximă, contribuția proprie de 15% va fi de circa 8.800 euro, iar valoarea totală a proiectului va putea ajunge la aproximativ 58.800 euro.
Finanțarea este destinată exclusiv micilor exploatații. „Vorbim de ferme mici care au în componența lor 4-5 hectare de teren, patru capete de animale, vaci, să zicem 150 de oi sau 80 de familii de albine”, a explicat BIHOREANULUI Cristian Buzlea, directorul OJFIR Bihor.
Potrivit ghidului, vor putea aplica exploatațiile mici cu o dimensiune economică între 4.000 și 11.999 SO („Standard Output”), indicator care exprimă în euro valoarea standard a producției unei ferme. Pentru unele ferme zootehnice și legumicole, pragul minim este mai mic, 2.000 SO.
Banii vor putea fi folosiți pentru achiziția de utilaje și echipamente, construirea sau modernizarea clădirilor agricole, depozitare și procesare, dar și pentru utilități și, în anumite condiții, irigații și stocarea apei.
Va avea căutare...
Directorul OJFIR Bihor se așteaptă la un interes ridicat pentru noua linie de finanțare, pornind de la rezultatele programului similar din exercițiul financiar 2014-2020.
„Din cei aproximativ 5.300 de fermieri care au beneficiat de vechea măsură la nivel național, 1.200 au fost din județul Bihor”, a spus Buzlea. În vechiul program, fermele mici puteau primi însă doar 15.000 euro, integral nerambursabili.
„Cred că vom avea undeva la 200-300, poate chiar 400 de aplicanți care vor veni pe această măsură”, a adăugat directorul OJFIR Bihor.
De altfel, în pregătirea publicării ghidului, reprezentanții OJFIR Bihor au vizitat peste 60 de localități unde au discutat cu circa 1.500 de potențiali beneficiari pentru a mediatiza ajutorul financiar de care pot beneficia.
Noua finanțare vine pe fondul scăderii numărului de mici fermieri din Bihor.
După cum BIHOREANUL a mai scris, anul acesta la APIA au fost depuse 30.640 de cereri de subvenție, cu 1.026 mai puține decât în 2025, în timp ce suprafața solicitată la plată a crescut cu 6.553 hectare, la aproape 320.390 hectare.
Datele arată că tot mai mult teren ajunge să fie lucrat în exploatații mai mari.