Din analiza materialului probator nu rezultă suficiente probe care să dovedească dincolo de orice îndoială vinovăţia suspectului. 

Asta a fost concluzia procurorilor din Beiuş în cazul şefului Ocolului Silvic Codrii Beiuşului, Daniel Coraş, prins că s-a racordat ilegal la reţeaua de iluminat public a comunei Bunteşti. Ca atare, după mai bine de un an de cercetări, dosarul a fost închis, iar Coraş a scăpat definitiv de acuza de furt calificat. 

BIHOREANUL vă arată cum l-au "albit" anchetatorii pe şmecherul care şi-a iluminat vreme de 8 ani, seară de seară, curtea uriaşei vile pe banii consătenilor.

Se face lumină!

Potrivit ordonanţei de clasare, Daniel Coraş, şeful Ocolului Silvic Codrii Beiuşului şi fost comisar şef al ITRSV Bihor (acum Garda Forestieră) a fost prins cu o instalaţie electrică racordată ilegal la reţeaua de iluminat public a comunei Bunteşti pe 6 decembrie 2022. 

Descoperirea au făcut-o poliţiştii din Ştei, ajunşi în faţa vilei ca urmare a unei sesizări a jurnaliştilor Digi24, despre cum becurile din curtea vilei lui Coraş din satul Stânceşti se aprind, seară de seară, exact în acelaşi moment cu becurile de pe stâlpul de iluminat public, iar dimineaţa se sting, la fel, deodată.

Specialiştii Electrica au găsit instalaţia clandestină cu care se fura curentul: un cablu cu 3 fire, scos printr-o gaură făcută în gard, pe lângă contor, şi care urca pe stâlpul de iluminat stradal din faţa casei, până în zona lămpii. 

Urme "acoperite"

Plecat din ţară, pentru a-şi însoţi tatăl la medic în Viena, Daniel Coraş nu a fost de faţă la descinderea poliţiştilor. Contactat, însă, telefonic în aceeaşi zi de BIHOREANUL, a respins vehement acuzaţiile. "Eu am contract cu Electrica, plătesc facturi. Nu ştiu ce au găsit, să facă cercetări, e treaba lor. Eu ştiu că n-am furat", a pretins el.

Poliţiştii au lăsat instalaţia clandestină în funcţiune şi au revenit pe 17 decembrie 2022, când Coraş s-a întors în ţară. Surpriză: între timp, racordul clandestin a dispărut! Cineva scosese cablul, gaura din gard fusese acoperită, iar peretele retencuit, după cum reiese din ordonanţa prin care, pe 8 ianuarie a.c., Parchetul Beiuş a clasat acuza de furt calificat formulată pe numele lui Coraş.

Tata e de vină

Potrivit documentului, la instalaţia clandestină erau legate toate cele 14 corpuri de iluminat montate pe gardul proprietăţii, fiecare cu câte 2 becuri. Cine a făcut instalaţia nu s-a putut stabili, căci construcţia fusese ridicată în 2014, iar Daniel Coraş a pretins că de şantier s-a ocupat exclusiv tatăl său, răposatul Gheorghe Coraş, care la vremea respectivă era şi viceprimar al comunei. Ca să-şi dovedească spusele, a adus doi martori, susţinând că sunt muncitori care lucraseră pe şantier, dar nici unul nu ştia cine s-a ocupat de instalaţia electrică şi ambii au jurat că pe Coraş jr. nu l-au văzut la faţă decât după terminarea vilei. 

Şeful de ocol a ridicat din umeri când a fost întrebat despre desfiinţarea instalaţiei clandestine, pretinzând că nu ştie cine a fost binefăcătorul. În schimb, a avut o "explicaţie" a faptului că, în 8 ani, nu i-a sărit niciodată în ochi că ograda de 4.000 mp se luminează fix când se aprinde şi becul de pe stâlpul de iluminat stradal: tatăl său i-ar fi montat un luxomat - un dispozitiv electronic cu senzori - pentru ca becurile din curte să se aprindă de la sine, deodată cu iluminatul stradal.

Procurori impotenţi

Deşi era evident că justificările erau trase de păr, anchetatorii n-au reuşit să-l contrazică pe Coraş nici măcar în privinţa dispariţiei racordului clandestin. Poliţiştii i-au ridicat telefonul mobil, încercând să vadă cu cine a discutat în acea perioadă, dar proprietarul a refuzat să le spună parola, iar aplicaţia de decodare s-a dovedit inutilă, căci n-a reuşit să spargă soft-ul unui iPhone 13, pe motiv de... incompatibilitate!

În final, anchetatorii s-au lăsat păgubaşi şi au abandonat cercetările împotriva lui Coraş, recunoscându-şi neputinţa: "Activitatea de aflare a adevărului cunoaşte momente în care se ajunge la situaţii de îndoială, cu tot efortul depus", se filozofează în ordonanţă, care conchide că "atunci când nu se mai întrevede nicio posibilitate de a se administra noi probe şi nu poate fi înlăturată îndoiala, cerinţa prezumţiei de nevinovăţie presupune aplicarea regulii in dubio pro reo". Pe româneşte, îndoiala profită suspectului şi trebuie să conducă la absolvirea de răspundere a acestuia.

Ca atare, deşi pus sub urmărire penală pentru furt calificat şi dovedit că şi-a iluminat curtea pe banii comunei, Daniel Coraş a scăpat, dosarul său sfârşind "la coş", cu argumentul că "nu există probe că suspectul a săvârşit infracţiunea". Drept e că anchetatorii au deschis un nou dosar penal, faţă de "autori necunoscuţi", pentru aceeaşi poveste. Dar ar fi chiar culmea să-i şi găsească... 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!