Alianţa Maghiară din Transilvania (AMT) continuă lupta pentru funcţia de primar al oraşului Săcueni, pe care candidatul independent Boros Dávid a pierdut-o la un singur vot, după o renumărare cu cântec cerută de candidatul UDMR Béres Csaba.
În timp ce procesele civile le-au pierdut pe bandă rulantă, iar anchetele penale n-au ajuns încă la niciun rezultat, preşedintele executiv al AMT, Csomortányi István, a prezentat, miercuri, într-o conferinţă de presă, înregistrări video din Biroul Electoral Orășenesc Săcueni, unde sacii cu buletinele de vot sunt desigilaţi, iar foile renumărate.
Csomortányi acuză că operațiunea s-a desfășurat „total ilegal”, chiar și în încăperi unde nu erau camere video.
Alegeri cu scandal
După cum a relatat, pe larg, BIHOREANUL, alegerile pentru funcţia de primar al oraşului Săcueni s-au terminat cu proteste şi acuzaţii de fraudă, în condiţiile în care, la prima numărătoare a voturilor, independentul Boros Dávid (susținut de AMT) câștigase alegerile, cu o diferență de 7 voturi, iar la cea de-a treia renumărare, rezultatul s-a răsturnat: primarul în funcție, UDMR-istul Béres Csaba, a avut un vot în plus.
Nemulţumiţi, reprezentanţii AMT, ca susţinători ai candidatului independent, au şi reclamat public frauda, care în opinia lor s-ar fi produs la renumărarea voturilor din Biroul Electoral Săcueni, amenajat în sediul Primăriei.
Asta pentru că, susţinea Csomortányi, deşi, potrivit legii, renumărarea voturilor se face la secţiile de votare, în cazul Săcueni s-a făcut în sediul Biroului Electoral de Circumscripţie Orăşenesc (BECO) Săcueni, care nu are nicio competenţă în acest sens. În plus, acuza el, președinții unor secții n-au arătat buletinele tuturor membrilor, așa cum ar fi trebuit, iar procedura s-ar fi făcut în prezența unor persoane neautorizate, la un moment dat chiar peste 50 de persoane.
În timp ce rezultatele finale întârziau, în fața Primăriei Săcueni sute persoane protestau, suspectând încă de atunci posibile fraude.
Csomortányi István a fost însoțit la conferință de preşedintele AMT Bihor, Habinyák István
AMT: Iată dovada!
Pentru a-şi dovedi spusele, politicianul a prezentat miercuri, într-o conferință de presă, înregistrări video din interiorul BECO Săcueni.
În unele dintre filmări se vede cum preşedintele BECO Săcueni - judecătorul Paul Sebastian Chichinejdi - şi unii dintre membrii Biroului stau impasibili la o masă. În acest timp, unele persoane desfac saci cu buletine de vot, numără buletine, iar apoi le împachetează la loc şi resigilează sacii.
Csomortányi a susținut că, pe deasupra, acțiunea s-ar fi petrecut în mai multe încăperi, inclusiv unde nu existau camere de supraveghere. De asemenea, procedura s-a efectuat de faţă cu primarul UDMR Béres Csaba, contracandidatul lui Boros.
„Am vrut să demonstrăm cetăţenilor că totul s-a făcut fără nicio acoperire legală. Se stătea în trei locuri, la parterul Primăriei, și se numărau voturi, și acolo erau și oameni care nu erau membri în secție, plus angajații Primăriei, plus primarul care era şi candidat”, spune Csomortányi István, care a fost și el membru în BECO Săcueni din partea AMT, deci a asistat la haosul creat.
El mai acuză că renumărarea n-a fost înregistrată cu tableta STS, cum prevede legea.
Fraudă?
În aceste condiţii, la renumărarea din sediul BECO, pentru secţia 197, trei voturi atribuite inițial lui Boros au fost apoi trecute în contul lui Béres, pentru Secţia 193 s-a constatat că trei buletine de vot aparținând candidatului AMT n-ar fi avut de fapt ștampila de control, iar în cazul secţiei 196 a apărut ca din întâmplare un buletin de vot care nu fusese „inventariat”.
Csomortányi este convins că haosul a fost intenționat, tocmai pentru ca buletinele de vot să poată fi „măsluite”, la fel cum este convins că reprezentanții UDMR au tras cât au putut de timp, ca adversarii lor să obosească și să nu fie vigilenți. „Cum vă explicați că la Oradea s-a terminat prima numărătoare în data de 10 iunie, la 5 dimineața, iar la Săcueni la ora 17, cu 12 ore mai târziu? Noi suntem convinși că au încercat să tragă de timp, ca membrii noștri să obosească şi să nici nu mai putem contesta rezultatul”, a mai susținut liderul AMT.
Până acum, toate demersurile făcute împotriva rezultatului votului au fost pierdute de AMT, ca tardive sau inadmisibile (contestații la birourile electorale de circumscripție, județean și central, plus în instanță, unde au cerut invalidarea mandatului de primar al lui Béres și a rezultatului votului). „Mai avem un recurs la Curtea de Apel Oradea. O să vedem ce va fi...”, zice Csomortányi.
Anchete în derulare
În paralel, suspiciunile de fraudă sunt anchetate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita, în urma unei reclamații depuse de BECO Săcueni, şi de Parchetul Curţii de Apel Oradea, la sesizarea AMT împotriva membrilor BECO şi preşedinţilor secţiilor de votare în cazul cărora s-au schimbat rezultatele inițiale (193, 196, 197).
„Cercetările abia au început. Au fost câteva audieri, până vom avea rezultat mai durează”, precizează Csomortányi.
Totodată, AMT a inițiat și un referendum pentru demiterea primarului Béres Csaba, numărul oamenilor care au semnat pentru iniţiativă depăşind 3.000 de persoane. „Vom depune solicitarea (n.r. - pentru organizarea referendumului) la Prefectura Bihor după alegeri. Aveam nevoie de 2.400 semnături, sunt cu mult mai multe. Oamenii sunt indignaţi”, a mai spus Csomortányi.