Echipa de handbal a Oradiei continuă să aducă jucători noi, căci, din toamnă, va juca în Liga Națională, numită și Liga Zimbrilor. În cursul zilei de marţi, conducerea CSM Oradea a anunţat transferul a doi noi jucători. Este vorba despre Robert Gal şi Emilian Turcu.

Robert Gal a semnat pentru un an de zile cu CSM şi va evolua pe postul de inter stânga. În vârstă de 26 de ani, el este originar din Brașov, înalt de 1.95 metri și cântăreşte 83 de kilograme.

Conform prezentării făcute de conducerea clubului bihorean, Robert Gal are o activitate bogată în handbalul românesc, după ce a jucat de-a lungul timpului pentru CSȘ Dinamo Brașov (unde a început handbalul), CNE Sighișoara (2011-2014), HCM Constanța (2014-2015), CSM Bacău (2015-2021) și CSM Alexandria (2021-2022).

În toată această perioadă, Gal şi-a trecut în palmares o participare la Campionatul European U18, unde a fost căpitan al generației 1996-1997. De asemenea, el a obținut o calificare la Campionatul Mondial U20, alături de generația superioară va vârstă (1994-1995). 

De asemenea, la nivel internațional, Robert a acumulat experiență alături de HCM Constanța, printr-o participare în Cupa EHF. Aici, el a reușit să marcheze 27 goluri.

De menţionat că pe postul de inter stânga, la CSM Oradea, Gal va împărți timpul de joc cu sârbul Borivoje Djukic.

Cel de-al doilea jucător nou anunţat marţi de formaţia orădeană pentru Liga Zimbrilor este Emilian Turcu. Acesta este în vârstă de 31 ani şi evoluează pe postul de centru.

Emilian este originar din Bistrița, dar locuieşte în Alba Iulia. „Noul sportiv al CSM Oradea este coordonator de joc. Acesta măsoară 1.85 metri. El s-a remarcat drept un scorer redutabil, numărându-se de multe ori între principalii marcatori ai echipelor pentru care a evoluat”, transmite clubul orădean.

La cei 31 de ani, Turcu are o bogată experiență la nivelul primei ligii din ţara noastră. El a evoluat în ultimele două sezoane la CSM București, însă, de-a lungul timpului a jucat şi pentru echipele: Universitatea Cluj-Napoca (2009-2013), CS Caraș Severin (2013-2014), CSM Ploiești (2014-2016) şi CSM Făgăraș (2016-2020).

Reamintim că în această vară CSM Oradea a mai perfectat transferurile lui Márk István Kovács și Adrian Ioan Țenghea, prelungind angajamentul lui Paul Oarga și Csongor Szasz. De asemenea, în staff-ul tehnic a fost cooptat şi fostul jucător Cosmin Liberț.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!