Amenajarea Parcului Rectorului din cartierul Episcopia Bihor se apropie de finalizare. Printre multe altele, constructorii de la Dumexim au montat reţelele de canalizare pluvială şi alimentare cu apă, inclusiv cele pentru instalațiile de irigare a vegetaţiei, au construit terenul de sport multifuncţional dotat cu instalaţie nocturnă, au montat aparatele de joacă pentru copii şi au amenajat partea de zonă verde.
Conform proiectului, în parcul din Episcopia au fost plantați și urmează să facă umbră, la maturitate, arbori din mai multe specii, de la arţar şi magnolie la mesteacăn şi tei.
"În momentul de faţă constructorii mai au de finalizat pista pentru alergare din tartan, prin turnarea stratului de uzură. Dacă nu plouă şi se poate lucra, lucrările ar putea fi închise la finalul acestei săptămâni", a declarat pentru BIHOREANUL directorul tehnic al Primăriei Oradea, Sebastian Marchiş.
Parcul din strada Rectorului se va întinde pe o suprafaţă de 4.000 mp. Înainte de începerea şantierului, circa 2.500 mp erau un teren viran iar 1.500 mp au fost eliberaţi prin demolarea a două imobile dinspre strada Matei Corvin.
Demolările şi igienizarea zonei s-au încheiat în vara anului 2023, când au început lucrările de amenajare.
Lucrările de amenajare a parcului sunt realizate de firma Dumexim, pentru suma de 1,4 milioane lei.