Viitorul parc din strada Rectorului din Oradea, cu zone de relaxare şi terenuri sportive, va fi extins la 4.000 metri pătraţi.

Termen de finalizare: 2023

Consiliul Local a aprobat joi, la propunerea primarului Florin Birta, extinderea proiectului iniţial cu încă 1.500 metri pătraţi, printr-o investiţie de 860.000 lei.

"Prima etapă a parcului a fost scoasă la licitaţie, fiind emis ordinul de începere a contractului de proiectare. Asta înseamnă că în primăvară vor demara lucrările pentru construcţia acestui parc. Dorim ca, odată cu începerea lucrărilor la etapa I, să demarăm procedurile pentru etapa II, astfel încât anul viitor, la final, acest parc să fie funcţional", a declarat primarul Florin Birta, joi, în cadrul unei conferinţe de presă care a precedat şedinţa de Consiliu Local.

Potrivit edilului, cea de-a doua etapă de realizare a parcului implică amenajarea de alei pietonale, extinderea locului de joacă, pistă de alergat, teren de fitness, mobilier urban, realizarea sistemului de iluminat, zone verzi şi realizarea sistemului de irigaţii.

Lucrările ar putea începe în prima parte a anului viitor, cu termen de finalizare de 2 luni și jumătate, astfel încât la sfârşitul anului viitor locuitorii cartierului Episcopia să se poată bucura de o nouă zonă verde.

Pe terenuri preluate

Lucrările de amenajare a parcului din strada Rectorului au demarat pe un amplasament de 750 metri pătraţi aparţinând municipalităţii orădene, la care s-a adăugat încă un teren de 750 metri pătraţi primit de oraş de la Ministerul Agriculturii.

"Colegii de la Direcţia Patrimoniu Imobiliar au identificat încă 1.500 de metri pătraţi de teren, unde au cumpărat două locuinţe, plus s-a expropriat o hală metalică, astfel că s-a ajuns la o suprafaţă de aproximativ 4.000 de metri pătraţi pe care va fi dezvoltat acest parc", a explicat Florin Birta.

Imobilele achiziţionate de municipalitate precum şi hala metalică au fost deja demolate, iar pe amplasamentul lor municipalitatea a început amenajarea terenului în vederea amenajării viitorului parc.

Pe noua zonă verde vor fi plantaţi arţari, magnolii, mesteceni, tei, castani cu flori roşii, koelreuteria, cercis şi va fi amenajată o împrejmuire din ulmi.

În cadrul parcului vor fi amenajate locuri de joacă pentru copii şi un teren de sport multifuncţional care va fi acoperit cu tartan.

Spaţiile verzi vor fi dotate cu instalaţii de irigat şi reţea de iluminat public, bănci pentru odihnă şi coşuri de gunoi.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!