Amenajarea pistei de alergare din tartan, lungă de 650 metri, de pe malul Crişului Repede din Oradea a început dinspre podul Carol I.

În trei luni

Potrivit unui comunicat al municipalităţii, muncitorii lucrează la terasamente, pornind dinspre blocul C2 către blocul C7 din strada Sovata. "Lucrările de amenajare au început deja, în acest moment echipele de muncitori lucrând la terasamente în apropierea Podului Carol înspre Podul Densusianu", a transmis joi Primăria.

Conform comunicatului, pista pentru alergare va avea o lungime de 650 metri şi o lăţime de un metru. "Aceasta porneşte din apropierea locului de joacă de lângă Podul Carol, iar în zona terenului de joacă dinspre Podul Densusianu va face o buclă de întoarcere înspre Podul Carol", se menţionează în comunicat.

Lucrările, în valoare de 385.000 lei, sunt realizate de firma Drumuri Bihor şi vor trebui finalizate în termen de trei luni, până la jumătatea lunii august.

Pentru siguranţa alergătorilor

După cum BIHOREANUL a mai scris, pista pentru alergare va fi acoperită cu o suprafaţă de tartan, o mixtură de răşină poliuretanică şi granule de cauciuc, cu elasticitate mare, care protejează articulaţiile alergătorului.

Materialul are şi o rezistenţă pe măsură, care îi permite să îşi păstreze proprietăţile fără să se deformeze sau să îşi schimbe culoarea.

Perimetrul delimitat al pistei are o suprafaţă de 4.795 mp, iar în interiorul lui vor fi amenajate terenuri de sport, locuri de joacă pentru copii, filigorii din lemn, bănci, alături de vegetaţia şi copacii existenţi.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!