Anul 2014 a fost unul plin pentru poliţiştii din Bihor ai Direcţiei Generale Anticorupţie, instituţie specializată în principal pe prevenirea şi combaterea corupţiei din rândul personalului MAI.

În colaborare cu procurorii DNA Oradea, ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, dar şi cu serviciile specializate, respectiv Serviciul Român de Informaţii - Secţia Bihor şi Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Bihor, ofiţerii DGA au efectuat cercetări în 46 de dosare penale, 23 dintre acestea fiind din sesizare proprie.

În cele 46 de dosare au fost anchetate în total 77 de persoane, dintre care 30 sunt angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor, ca poliţişti sau poliţişti de frontieră, 4 dintre ei având funcţii de conducere.

Potrivit cifrelor făcute publice, miercuri, de şeful Serviciului judeţean al DGA, comisarul şef Gabriel Cheregi, ca urmare a probelor strânse de poliţiştii anticorupţie, în 3 cauze protagoniştii au semnat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, confirmate ulterior de instanţele competente, 13 fiind soluţionate prin trimiterea în judecată a inculpaţilor.

Tot anul trecut, instanţele de judecată s-au pronunţat în mai multe cauze de corupţie instrumentate de poliţiştii DGA Bihor, protagoniştii alegându-se cu condamnări. Unii la închisoare cu suspendare, cum este cazul Loredanei Coste, fosta psihologă a Poliţiei Bihor şi al agentului de informaţii George Botto, care au încasat câte 2 ani de închisoare cu suspendare, al funcţionarei Primăriei Oradea, Valerica Benţe, condamnată la 2 ani de închisoare cu suspendare, al Cristinei Afloare, de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, care a primit 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare, sau al lui Mihai Domocoş, fostul director adjunct al RAR Bihor, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare.

Alţii au ajuns după gratii, ca de pildă comisarii Gărzii de Mediu Bihor Gheorghe Raţiu (4 ani şi 3 luni de închisoare) şi Gabriel Varga (4 ani şi 4 luni de închisoare), în vreme ce fostul şef al Secţiei Poliţie Rurală Ciumeghiu, Florian Rob, a primit 2 ani de închisoare cu executare.

Cât priveşte activităţile preventive ale poliţiştilor DGA, aceştia au organizat anul trecut aproape 100 de şedinţe de informare şi instruire, la care au participat aproape 2500 de poliţişti, poliţişti de frontieră, angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana", respectiv ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi.

"În cadrul întâlnirilor, ofiţerii DGA au prezentat legislaţia naţională şi internaţională în domeniul corupţiei, etica şi deontologia profesională, referindu-se şi la cazurile instrumentate la nivel naţional, iar ca o consecinţă pozitivă a activităţilor preventive, în trei situaţii poliţiştii denunţând intenţia unor persoane de a-i corupe", a mai spus şeful DGA Bihor.

Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Bihor vine în sprijinul persoanelor care doresc să formuleze sesizări privitoare la săvârşirea unor acte şi fapte de corupţie de către funcţionarii Ministerului Afacerilor Interne prin intermediul liniei telefonice gratuite TELVERDE 0800.806.806, prin e-mail la adresa anticoruptie_petitii@mai.gov.ro sau la numărul de telefon-fax 0259/469043, respectiv la adresa de e-mail bihor.dga@mai.gov.ro.

Audienţele se desfăşoară la sediul instituţiei din Oradea, str. Dunărea nr. 2, de către şeful Serviciului Judeţean Anticorupţie Bihor - bilunar, în prima şi în a treia zi de miercuri lucrătoare din lună, între orele 12,00-15,00, şi de ofiţerul de Relaţii cu Publicul - bilunar, în a doua şi a patra zi de miercuri lucrătoare din lună, între orele 12,00-15,00.