Aflat în vizită în Bihor la capătul unei săptămâni în care orădenii au ieşit în stradă, pentru a-şi arăta susţinerea faţă de doctoriţa Flavia Groşan, care susţine că a vindecat pacienţi de Covid-19 după o schemă proprie şi care a contestat purtarea măştii şi tratamentele din spitale, acuzând chiar că medicii omoară pacienţi, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat, a fost întrebat de BIHOREANUL de ce nu combate, cu argumente, aceste reacţii.
După ce anterior, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Prefectură, a refuzat să facă orice fel de declaraţii pe tema cazului Groşan, de data aceasta Arafat a făcut câteva precizări, sugerând că doar tratamentele dovedite ştiinţific pot fi luate în considerare.
"Medicina nu se susţine în stradă. Actul medical se face pe bază de ştiinţă şi pe bază de protocoale medicale dovedite, stabilite prin cercetare. Am evitat să intru în polemici de acest gen, pentru că nu e prima dată, nici ultima când avem colegi care vin cu păreri contrare părerilor medicale generale", a declarat Arafat.
În schimb, încercând să explice de ce nu o combate pe doctoriţa din Oradea, şeful DSU a spus că argumentele medicale sunt greu de înţeles de oamenii de rând.
"Noi, ca medici, când comunicăm cu populaţia, dacă începem să comunicăm aspectele ştiinţifice în detaliu, s-ar putea să-i derutăm atât de mult, încât să nu mai înţeleagă nimeni despre ce este vorba", a declarat Raed Arafat.
În final, secretarul de stat a subliniat că situaţia nu este specifică României. "Este o problemă cu care şi alte ţări s-au confruntat, de colegi care explică nişte lucruri care induc oamenii în eroare", a mai spus şeful DSU.
Vezi mai jos declaraţiile dr. Arafat (începând cu minutul 31):