Proprietarii caselor din strada Morii, de la marginea cartierului Nufărul, își văd liniștea amenințată. Primăria Oradea a supus dezbaterii publice un proiect pentru construirea a 6 blocuri cu 15 etaje în spatele magazinului Selgros.

„Pe lângă că vrea să ridice aici blocuri cum nu mai sunt în oraș, de n-o să mai vedem niciodată lumina, vrea și să construiască prin grădinile noastre o linie de tren către Băile Felix”, reclamă o riverană. Dar municipalitatea susține ideea...

Înalte de 50 de metri

Proiectul a fost supus dezbaterii publice pe pagina Primăriei Oradea la finele lunii trecute. Amplasat pe un câmp îngrădit, delimitat de magazinele Brico Depot, Selgros și strada Morii, Planul Urbanistic de Detaliu prevede construirea celui mai înalt cvartal de blocuri.

„Regimul de înălțime maxim propus este de S+P+15, iar înălțimea maximă la cornișă de 50,80 metri”, arată studiul elaborat de arhitectul de casă al Primăriei, Daniel Tivadar, patronul Poliart.

Construcțiile, cu parcări la subsol, spații comerciale la parter și circa 840 de apartamente dispuse pe 15 etaje, ar urma să aibă câte un loc de parcare pentru fiecare locuință de până la 100 metri pătrați și două pentru cele mai mari.

Studium Green, firma omului de afaceri Dorin Bob (foto), cu o cifră de afaceri de 7,5 milioane lei în 2021, titulara mai multor proiecte imobiliare precum Wings, Season și West Side Park din Cluj-Napoca, vrea să intre pe piața orădeană. Riveranii, nu.

„N-o să mai vedem soarele”

 „Acum din grădină vedem câmpul verde, după ce se fac blocurile n-o să mai vedem nici soarele”, zice o orădeancă din strada Morii. Persoane necunoscute au și rupt afișul PUD-ului de pe gardul ce împrejmuiește terenul. „L-au pus pe partea spre centură, pe unde nu trece nimeni, în loc să-l pună la noi pe stradă sau să vină să ne întrebe”, acuză un bărbat.

Locuitorii zonei au aflat întâmplător de proiect. „Un vecin a văzut dezbaterea pe site-ul Primăriei. N-avea nimeni de gând să ne consulte, deși vor să aducă și o linie ferată prin spatele caselor noastre”. Orădenii vorbesc de interese financiare. „La peste 50 milioane de euro, cât ar fi un astfel de proiect, eu zic că merită să cheltui câteva milioane de euro ca să ungi ușile prin Primărie”, spune unul cu năduf.

„Vor rămâne 15 etaje!”

De altfel, BIHOREANUL a aflat că PUD-ul a și primit avizul Comisiei Municipale pentru Urbanism și Amenajarea Teritoriului încă din 4 mai. Părerea arhitectului-șef, Radu Fortiș, o vom afla însă doar săptămâna aceasta, când revine din concediu.

În schimb, primarul Florin Birta e destul de tranșant: „Acolo este un PUZ care prevede blocuri de 15 etaje încă din 2008. Acum, PUD-ul aprobat de CMUAT a fost introdus în dezbatere publică ca să vedem ce spun oamenii”.

Lansată pe 20 aprilie, dezbaterea a fost suspendată săptămâna trecută, dar nu la opoziția orădenilor, ci pentru unele modificări. „În capătul parcelei va exista un pod peste Peța și un sens giratoriu la intersecția cu strada Iancu de Hunedoara. Vrem ca traficul din noul cartier să nu iasă direct în șoseaua de centură sau în strada Morii”, explică viceprimarul Marcel Dragoș, coordonatorul CMUAT. Și acesta spune clar: „Acolo vor rămâne blocuri de 15 etaje. Regimul de înălțime al zonei permite o astfel de dezvoltare imobiliară”.

Tramvaiul de Felix

Mai mult, parcela va fi străbătută inclusiv de o linie ferată. Primăria lucrează la proiectul unui tram-tren care va lega zona Nufărul de comuna Sânmartin, cu stațiunea Băile Felix.

Investiția de circa 150 milioane euro este mult mai mare, vizând inclusiv legături feroviare cu Borș, Toboliu și Aeroportul. Ținut la secret de conducerea municipalității și a Consiliului Județean și dezvăluit involuntar săptămâna trecută de responsabilii OTL, proiectul încă nu are sursă de finanțare și este în faza realizării studiilor de fezabilitate.

„Din capătul cartierului Nufărul, linia de tramvai ar putea fi prelungită printre magazinele Brico Depot și Selgros, de-a lungul grădinilor, va traversa Peța pe viitorul pod și se va conecta la vechea linie de tren care merge din Velența spre Băile Felix”, a explicat BIHOREANULUI un angajat al Primăriei.

Reprezentanții municipalității spun că deranjul va fi minim pentru riverani. „Grădinile oamenilor nu vor fi afectate. Prin proiect s-a păstrat loc suficient pentru viitoarea linie de tramvai”, spune funcționarul. Totuși, locuitorii zonei sunt sceptici. În locul câmpului verde cu care s-au obișnuit, nu mai văd, cu ochii minții, decât zgârie-nori și trenuri...

Un videoclip de prezentare a complexului, făcut public de arhitecta proiectului:

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!