Începând de săptămâna trecută, traficul auto în zona intersecţiei bulevardelor Decebal cu Dacia din Oradea se desfăşoară cu dificultate pe fondul lucrărilor de înlocuire a semafoarelor cu altele moderne.

"Au făcut subtraversările"

Amenajările din zona şantierului vor deranja circulaţia încă două săptămâni, pentru că vechile semafoare au fost demontate, iar şoferii vor trebui să respecte semnificaţia indicatoarelor de trafic.

"În momentul de faţă circulaţia în zonă se desfăşoară mai lent, iar situaţia se va menţine încă două săptămâni. Constructorii au demontat vechile semafoare, au făcut subtraversările cu cabluri, urmează să refacă partea de carosabil şi să monteze noile semafoare", a declarat luni pentru BIHOREANUL, directorul tehnic al Primăriei Oradea, Sebastian Marchiş.

În paralel, constructorii execută lucrări similare la intersecţia bulevardului Decebal cu strada Călăraşilor, în zona podului, şi la intersecţia aceleiaşi artere cu strada Sfântul Apostol Andrei din zona Pieţei Decebal.

"Lucrările sunt finalizate în proporţie de circa 70%, iar toate dotările au fost achiziţionate şi urmează să fie montate", a spus directorul Marchiş.

Modernizare pe etape

Investiţia face parte din prima etapă a proiectului de modernizare a semaforizării orădene, atribuită în vara anului trecut de municipalitatea orădeană pentru suma de 4,57 milioane lei firmei DAS Traffic System, cu termen de execuţie de 12 luni. Aceasta este finanțată prin PNRR.

Proiectul vizează montarea de semafoare inteligente, cu monitorizare video şi radar, în principalele intersecţii din oraş. Printre altele, semafoarele vor opri, la trecerea tramvaielor, accesul maşinilor în intersecţie şi vor schimba culoarea verde, care permite traversarea carosabilului de către pietoni, doar dacă autovehiculele vor putea opri în siguranţă.

În plus, la intrarea în intersecţia străzilor Calea Aradului, Oneştilor şi Aviatorilor va fi montat un display pe care va fi afişată durata de parcurgere a diferitelor rute din oraş.

Toate datele transmise de cele 12 semafoare inteligente vor fi colectate într-un dispecerat cu rol de centru de trafic, cu "perete" de monitoare, în curs de amenajare la Primăria Oradea.

Urmează Rogerius, Dragoş Vodă, Velenţa...

Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, cea de-a doua etapă de modernizare a semaforizării orădene, care vizează 23 de intersecții, finanțată prin aceleași fonduri europene, a fost atribuită la finalul anului trecut asocierii de firme formate din AT Solutions ROM şi TRAF Signal (Croaţia) pentru suma de 5,1 milioane lei fără TVA.

Contractul între părţi a fost semnat la finalul lunii noiembrie 2025 şi prevede două luni pentru proiectarea lucrărilor şi 6 luni pentru execuţie, astfel încât să se încadreze în termenul limită din august 2026.

"Proiectantul a finalizat proiectarea, a făcut demersurile pentru obţinerea autorizaţiei de construire necesară demarării lucrărilor şi urmează să înceapă execuţia efectivă", a declarat pentru BIHOREANUL directorul adjunct al Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din cadrul Primăriei Oradea, Ovidiu Guler.

Cele 23 de intersecții orădene prevăzute în a doua etapă a lucrărilor cuprind 8 zone în cartierul Rogerius, printre care străzile Calea Borşului - Kaufland, Transilvaniei - Corneliu Coposu şi Ştefan cel Mare - Teodor Neş, şi 15 intersecţii din zonele Dragoş Vodă şi Velenţa, printre care străzile Calea Clujului - Seleuşului, Grădinarilor şi Ecaterina Teodoroiu - Graurilor.

Municipalitatea orădeană a făcut demersuri pentru modernizarea semaforizării orădene pe fonduri europene, având în vedere că actualul sistem în funcţiune este vechi şi depăşit.

Vezi mai jos studiul de fezabiitate al celei de a doua etape de modernizare a semaforizării orădene:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!