Grija pentru clienţii noştri primează şi în aceste zile caniculare de vară, când mirosurile răspândite de incinte şi pubele pot deveni supărătoare. Angajaţii noştri sunt în plină campanie de igienizare a acestora în jurul blocurilor din zonele pe care le deservim. Această acţiune are loc de două ori pe an, în toate cele aproape 200 de ţarcuri sau eco-insule din tot judeţul pe care clienţii noştri le folosesc.

Canicula şi efectele adverse

Temperaturile ridicate din aceste săptămâni nu creează doar disconfort fizic, ci şi olfactiv, în cazul unor deşeuri (în special bio), care răspândesc mirosuri nu dintre cele mai plăcute. Pentru că suntem sensibili la nevoile clienţilor noştri, înţelegem nevoia unei igienizări a incintelor din zonele de blocuri, astfel că angajaţii noştri au trecut la treabă.

Toate pubelele sunt spălate şi dezinfectate, iar efectele acestor acţiuni sunt imediate. În acest scop folosim aparate de spălat cu presiune, nu înainte de a mătura şi curăţa incintele. De altfel, ridicarea deşeurilor căzute pe lângă pubele a intrat deja în reflexul angajaţilor noştri, care mătură aceste incinte la fiecare ridicare. Însă acţiunea care are loc în această perioadă este una specială şi ea se va finaliza până la sfârşitul lunii august.

În anumite cazuri, pubelele şi containerele sunt spălate pe interior cu ajutorul unor camioane dotate cu cisternă de apă şi spălător, astfel încât apele uzate să fie înmagazinate în interiorul benei.

Cum putem păstra curăţenia şi după această acţiune

Există situaţii (izolate) în care, la puţin timp după o astfel de acţiune de igienizare, aspectul incintelor lasă de dorit. Fie că e vorba despre persoane neautorizate care intră în incinte, fie că e vorba de neatenţie, toate eforturile noastre de a curăţa ţarcurile par să fie inutile.

În acest sens, e nevoie de o colaborare mai strânsă cu angajaţii AVE Bihor, dar şi de o responsabilitate mai mare în administrarea incintelor: accesul trebuie să fie permis doar clienţilor care sunt îndreptăţiţi să le folosească, iar aceştia trebuie să respecte regulile de selectare şi, până la urmă, să folosească pubela în mod corespunzător.

Dacă, totuşi, sesizaţi anumite nereguli în funcţionarea incintelor, suntem gata să ne asumăm greşelile angajaţilor noştri şi să le şi corectăm. Pentru astfel de situaţii, vă rugăm să ne contactaţi pe canalele clasice de comunicare:

tel: +40 359 404 848
mail:  office@ave-bihor.ro
Facebook: AVE BIHOR

AVE BIHOR

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!