Compania aeriană low cost Blue Air a anunţat marţi că sistează toate zborurile cu plecare din România timp de o săptămână, până luni, 12 septembrie.

N-au plătit taxele

Anunţul a fost făcut printr-un comunicat transmis de Blue Air, iar decizia, susţin reprezentanţii companiei, a fost luată după poprirea conturile firmei.

"Datorită unei situaţii neprevăzute constând în poprirea tuturor conturilor companiei Blue Air Aviation S.A. de către Ministerul Mediului, Blue Air se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, motiv pentru care se vede obligată să sisteze toate zborurile programate a pleca de pe aeroporturile din România, până luni, 12 septembrie 2022", se arată într-un comunicat de presă al companiei, notează Stirileprotv.ro.

Site-ul Libertatea.ro scrie că poprirea conturilor a fost făcută de Administraţia Fondurilor de Mediu, după ce Blue Air nu a mai plătit taxa pentru emisiile de carbon.

Sursa citată mai arată că marţi erau programate 13 zboruri Blue Air din Aeroportul Otopeni spre diferite destinaţii, toate fiind anulate.

Compania a anunţat însă că zborurile spre România din străinătate nu vor fi afectate.

Aeroportul Otopeni, zboruri Blue Air anulate (foto: Inquam Photos / Octav Ganea)

Dă vina pe ANPC

Decizia vine la aproape două luni după ce Blue Air a fost amendată cu 2 milioane de euro de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) după mai multe controale efectuate în urma unor sesizări ale pasagerilor care au reclamat anularea a 11.289 de zboruri în acest sezon estival, notează Digi24.ro.

"Din păcate, această blocare a tuturor conturilor bancare ale Blue Air a venit la scurt timp după declaraţiile publice şi instigările directe de «nu mai cumpăra bilete Blue Air» propagate în spaţiul public de către un reprezentant cu rang înalt al Statului Româm, respectiv Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), care au condus la:

- Distrugerea semnificativă a încrederii pasagerilor în Blue Air, generând pierderi de peste 5 milioane de euro, prin reducerea volumului de vânzări bilete;

- Creşterea presiunii din partea furnizorilor cheie ai societăţii Blue Air Aviation S.A. de a achita sumele necesare operării zilnice în avans (lucru imposibil acum, în condiţiile popririlor tuturor conturilor societăţii);

- Blocarea tuturor discuţiilor purtate la Londra de acţionariatul Blue Air cu două mari firme de investiţii interesate în intrarea în acţionariatul Blue Air şi sprijinirea societăţii în recuperarea pierderilor suferite în cei 2,5 ani în care a trecut prin cele mai mari dificultăţi din întreaga istorie a industriei aeronautice mondiale.

Declaraţiile şi acţiunile iresponsabile ale unui reprezentant al Statului Român, precum şi decizia intempensivă de blocare a tuturor conturilor bancare ale societăţii, au adus Blue Air în situaţia nedorită de a îşi reduce operaţiunile pentru perioada imediat următoare, cu scopul de a facilita finalizarea analizei impactului din partea investitorilor şi al obţinerii autorizaţiilor necesare în vederea discuţiilor cu investitorii", se mai arată în comunicatul transmis de companie.

Blue Air nu operează de la Oradea după ce a suspendat, în luna iunie, zborurile spre Bucureşti. 

UPDATE:

Ministrul Mediului: "Să reia imediat zborurile!"

Într-o declaraţie filmată şi publicată pe pagina de Facebook a Ministerului Mediului, ministrul Tánczos Barna a spus că blocarea conturilor firmei Blue Air de către Autoritatea Fondului de Mediu nu justifică suspendarea zborurilor.

„Conturile au fost blocate de AFM datorită faptului că Blue Air are o datorie de 28 de milioane de lei, datorie la această autoritate, şi este în procedură de executare silită de foarte mult timp, motiv pentru care s-a procedat conform legii la recuperarea acestei datorii. Decizia de a suspenda aceste zboruri este una nejustificată. Cer Blue Air să reia zborurile, să-şi onoreze obligaţiile faţă de călători, să-şi onoreze obligaţiile faţă de bugetul de stat, să se adreseze imediat AFM pentru a solicita o eşalonare a acestei datorii şi de a rezolva pe cale legală acest diferent", a declarat ministrul.

Înregistrarea video publicată de Ministerul Mediului:

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!