Președintele Consiliului Județean Bihor, instituție care gestionează proiecte de peste 1 miliard de lei finanțate cu fonduri europene al căror termen limită pentru decontarea din sumele nerambursabile este 31 decembrie, a anunțat prima pierdere de bani din aceste fonduri.

Ilie Bolojan a afirmat că este vorba despre echivalentul a 200.000 euro, într-un proiect de 26 milioane euro care, culmea, a fost finalizat, dar nu poate fi recepționat din cauza procedurilor Autorității Aeronautice Române.

„Vor rămâne în sarcina Consiliului Județean”

Anunțul că administrația județeană va trebui să achite din bugetul propriu o parte din suma aferentă unui proiect cu fonduri UE a fost făcut de Bolojan în ultima ședință ordinară din acest an a CJ Bihor, desfășurată miercuri, cu ocazia aprobării rectificării bugetului Aeroportului din Oradea, care a primit în plus 1,2 milioane lei.

„Foarte probabil proiectul pentru prelungirea pistei va rămâne cu o sumă de plată de către Consiliul Județean anul viitor, pentru că nu s-a reușit autorizarea instalației nou montate spre Nojorid. Trebuie făcute niște probe de zbor cu un avion specializat, care nu au fost programate anul acesta, ca urmare nu am putut să închidem partea de semnalizare a pistei, prin urmare aceste cheltuieli, de aproximativ 200.000 euro, vor rămâne în sarcina Consiliului Județean”, a spus Bolojan.

El a făcut referire, astfel, la proiectul pentru prelungirea pistei Aeroportului spre Nojorid cu 500 metri, în care a fost inclusă și realizarea unei instalații ILS de ghidare a avioanelor care aterizează dinspre Nojorid așa încât aterizarea să fie sigură, prin asistarea de la sol, și în condiții de vizibilitate extrem de redusă.

Executate, dar nerecepționate

Proiectul are o valoare de 133 milioane lei, echivalentul a 26 milioane euro, și a vizat extinderea pistei de aterizare - decolare cu 420 metri, de la 2.100 la 2.520 metri, pentru a permite operarea aeronavelor de capacitate mai mare, de tip Boeing 737, seriile 300-900, și Airbus 320-321, precum și instalarea sistemului de telecomunicații util pentru aterizarea în orice condiții meteo.

„Lucrările au fost executate integral, dar instalația trebuie omologată, iar acest lucru se face cu ajutorul unor așa numite teste de calibrare executate de o aeronavă specială a Autorității Aeronautice Române, în cadrul unor zboruri care, pentru autorizarea unei noi piste, a unei noi porțiuni de pistă sau a unor noi instalații de pe piste, durează în medie 60 de ore.

„Am încercat să programăm aceste zboruri pentru calibrare în luna decembrie, dar Autoritatea Aeronautică le-a programat în ianuarie, ceea ce înseamnă că, deși au fost executate, lucrările nu pot fi recepționate integral. Neputând fi recepționate integral, pentru partea nerecepționată nu se poate face decontarea luna aceasta”, a explicat BIHOREANULUI Ilie Bolojan, după ședința CJ Bihor.

Șantiere de peste 1 miliard de lei

De notat că administrația județeană are în total 14 proiecte cu fonduri europene, în valoare totală de 1,069 miliarde lei, cu termen de finalizare 31 decembrie 2023, la Aeroport desfășurându-se patru din ele, în valoare de aproape 378 milioane lei.

Pe lângă cel pentru prelungirea pistei, celelalte trei sunt pentru extinderea terminalului de pasageri (în valoare de 184,904 milioane lei), pentru achiziția și instalarea de echipamente de securitate pentru operațiunile cargo (15,174 milioane lei) și pentru creșterea siguranței și securității aeroportuare (45,705 milioane lei), acesta din urmă vizând împrejmuirea cu un gard cu senzori de mișcare și cu camere de supraveghere, precum și construirea de drumuri perimetrale pentru vehiculele de intervenție ale Ambulanței, Pompierilor și SRI.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!