Cele trei poduri de pe viitoarea șosea de centură a orașului Aleșd sunt aproape finalizate, potrivit președintelui Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, cel care a și inițiat proiectul noului drum în parteneriat cu CNAIR.

Acesta a anunțat că drumul ocolitor va fi gata în toamnă. 

Aprilie, cu podurile realizate

Într-o „dare de seamă” făcută luni pe pagina sa de Facebook, Bolojan arată că „lucrările la centura ocolitoare a orașului Aleșd sunt concentrate pe terminarea celor trei poduri ce trebuie realizate pe traseul acesteia”, precizând că podul din aval de oraș, cel mai avansat ca lucrări, „este aproape gata”, în timp ce la al doilea pod, din localitatea Peștiș, în amonte de oraș, s-a turnat la sfârșitul săptămânii trecute betonul ce armează grinzile, iar la al treilea, situat în  zona uzinei de apă, lucrările sunt în curs, miercuri urmând să se monteze grinzile aduse în șantier zilele trecute, iar apoi să se treacă la realizarea armăturilor. „Până luna viitoare lucrările vor fi terminate și la acest pod”, afirmă Bolojan.

Președintele CJ Bihor arată că în prezent firmele Trameco și Drum Asfalt „lucrează pe aproape 80% din lungimea centurii”, scopul fiind „ca până la sfârșitul lunii mai să finalizăm lucrările la tronsonul de nord al centurii, pe relația Tinăud-Peștiș”.

Procese pentru exproprieri

În ce privește tronsonul de sud, care ocolește orașul Aleșd înspre râul Crișul Repede, Bolojan afirmă că pe o porțiune de aproximativ 1 km lucrările nu au putut fi începute „din cauza unor procese pe care le avem legate de exproprierea terenurilor”.

Totuși, șeful CJ Bihor susține că „ne propunem ca până în toamna acestui an să finalizăm integral lucrările” pentru centura Aleșd, fără a detalia cum anume va fi deblocată situația. 

Localnici nemulțumiți

Așa cum BIHOREANUL a mai scris, proiectul șoselei de centură a orașului Aleșd prevedea inițial, în urmă cu mai mult de un deceniu, ocolirea completă a localității, dar costurile enorme, de peste 100 de milioane de euro, au făcut ca el să fie complet „îngropat” de fosta CNADNR.

În 2020, administrația județeană condusă de Bolojan l-a preluat de la CNAIR și a fost stabilit actualul traseu, de 5,8 km, cu o valoare de 74,87 milioane lei (fără TVA inclusă), prețul fiind scurtarea centurii, așa încât 480 metri ai acesteia vor traversa o zonă rezidențială din sudul orașului, stârnind nemulțumirea a 22 de riverani, care au și deschis mai multe procese pentru anularea proiectului, împotriva CJ Bihor, a CNAIR și a Guvernului.

În noiembrie anul trecut, președintele CJ Bihor a precizat că în zona rezidențială viteza pe viitorul drum va fi limitată la 50 km/h, iar gardurile unor proprietăți vor fi mutate spre interiorul acestora, pe cheltuiala CNAIR.

Cu fonduri europene

Centura Aleșd va începe dinspre Oradea între Lugașu de Jos și Aleșd din DN 1 la intrarea în oraș (unde va fi amenajat un sens giratoriu), ocolind localitatea prin sud, pentru a ieși din nou, după aproximativ 4 km, în DN 1, în apropiere de Tinăud (tot cu o girație).

Pe lângă acest braț sudic, care va decongestiona traficul din centrul orașului Aleșd, pe unde trec zilnic între 10.000 și 12.000 vehicule, centura va avea și un braț nordic, de aproximativ 2 km, care va permite ca mașinile care circulă între Cluj și Zalău să nu mai intre în Aleșd.

Finanțarea proiectului, potrivit CJ Bihor, este asigurată cu fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructura Mare.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!