Președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a decis mutarea temporară din funcție a directorului general al DGASPC Bihor, Călin Puia. Măsura a fost propusă de comisia de disciplină pentru ca acesta să nu poată influența două anchete care îl vizează.

Una a pornit după dezvăluirile BIHOREANULUI despre deturnarea unei donații de carne de bizon, iar cealaltă după ce ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a cerut sancționarea sa în urma scandalului așezămintelor de la Dumbrava.

Mutat, dar cu același salariu

Șeful DGASPC Bihor, Lucian-Călin Puia, va fi mutat temporar pe o funcție de execuție în cadrul instituției, pe durata cercetărilor disciplinare care îl vizează, potrivit unei decizii luate luni de președintele CJ Bihor, Mircea Mălan.

Conform unui comunicat al administrației județene, decizia a fost luată la propunerea comisiei de disciplină, care are în lucru două dosare privind activitatea lui Puia.

„Comisia a reținut că, prin poziția ierarhică deținută și prin accesul la documentele și personalul instituției, directorul general ar putea influența desfășurarea cercetării”, a transmis CJ Bihor.

Mutarea, subliniază administrația județeană, are caracter preventiv, nu reprezintă o sancțiune disciplinară și nu anticipează concluziile celor două cercetări. Mai mult, Puia își va păstra drepturile salariale, urmând să ocupe temporar o funcție publică de execuție în cadrul DGASPC.

Începând de marți, 13 octombrie, atribuțiile funcției de director general vor fi exercitate de Roxana-Aurelia Urs-Ojică, în prezent inspector în cadrul instituției.

Afacerea Bizonul

Prima cercetare disciplinară privește „afacerea Bizonul”, dezvăluită de BIHOREANUL în decembrie 2024, când ziarul a arătat cum o sponsorizare destinată copiilor și adulților cu dizabilități din centrele DGASPC Bihor a fost deturnată, astfel încât, în loc de produse din carne de bizon, aceștia au primit produse din carne de porc, mult mai ieftine.

Concret, ferma Eurobuffalo din Salonta donase instituției 7,6 tone de carne de bizon în carcasă, care trebuia procesată de firma Andromi Com din Nojorid, urmând ca produsele rezultate să ajungă la beneficiarii DGASPC. În realitate, procesatorul a livrat centrelor doar aproximativ 1,5 tone de carne și mezeluri din porc, unele cu termene de valabilitate apropiate de expirare.

În urma dezvăluirilor BIHOREANULUI, conducerea CJ Bihor a declanșat în 24 decembrie 2024 o verificare administrativă, iar Parchetul Bihor a deschis, câteva zile mai târziu, un dosar penal pentru delapidare.

Raportul comisiei de verificare a CJ Bihor, prezentat public la 31 ianuarie 2025, a confirmat neregulile, stabilind că DGASPC a fost prejudiciată cu 184.552,02 lei, reprezentând contravaloarea cărnii de bizon care nu a ajuns la beneficiarii sponsorizării.

Între altele, verificările au stabilit că sponsorul predase procesatorului, în realitate, peste 9,3 tone de carne, că firma Eurobuffalo nu fusese informată despre înlocuirea produselor din bizon cu unele din porc și că șeful DGASPC nu făcuse demersuri pentru apărarea intereselor patrimoniale ale instituției.

În consecință, comisia a recomandat angajarea răspunderii patrimoniale a lui Puia pentru prejudiciul de peste 184.000 lei și sesizarea comisiei de disciplină. Între timp, directorul DGASPC a contestat în instanță imputarea prejudiciului, iar ancheta penală a Parchetului, care a blocat cercetarea disciplinară, a fost închisă printr-o ordonanță de clasare, despre care BIHOREANUL a relatat în august anul acesta.

Deși procurorii au confirmat existența mai multor nereguli în derularea sponsorizării, ei au decis să nu trimită dosarul în judecată, bazându-se inclusiv pe o expertiză potrivit căreia carnea de bizon donată ar fi avut o calitate precară.

Mălan: „Am sesizat comisia după clasarea dosarului penal”

Contactat de BIHOREANUL, președintele CJ Bihor, Mircea Mălan, a explicat de ce cercetarea disciplinară în cazul sponsorizării cu carne de bizon este în curs, deși sesizarea inițială a fost făcută încă din ianuarie 2025.

Potrivit acestuia, procedura administrativă a fost suspendată pe durata anchetei penale și a putut fi reluată abia după ce ordonanța de clasare a Parchetului a rămas definitivă.

„Cercetarea disciplinară a fost ținută în loc de ancheta penală. După rămânerea definitivă a ordonanței de clasare și după ce această ordonanță ne-a fost comunicată, eu am sesizat comisia de disciplină, trimițându-le ordonanța, ca s-o vadă, să vadă că e definitivă și, de la rămânerea definitivă, să poată să reia cercetarea administrativă”, a declarat Mălan.

Acesta a precizat că legea permite continuarea cercetării disciplinare într-un termen de un an de la rămânerea definitivă a soluției penale.

Întrebat în cât timp estimează că va fi finalizată procedura, președintele CJ Bihor a arătat că, în cazul sponsorizării cu carne de bizon, comisia mai are la dispoziție aproximativ 10 luni.

Al doilea dosar, după scandalul Dumbrava

Cea de-a doua cercetare disciplinară a lui Puia a fost declanșată în luna iulie a acestui an, după ce ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, i-a cerut președintelui CJ Bihor sancționarea directorului DGASPC, în urma scandalului azilelor gestionate de Viorel Pașca.

Pe 8 iulie, după intervenția DIICOT din 30 iunie, în urma căreia 409 persoane vulnerabile au fost relocate de la Dumbrava, Ceica și Incești, ministrul Muncii a anunțat demiterea președintei Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități și a cerut sancțiuni și la nivelul DGASPC și AJPIS Bihor.

„Am solicitat domnului Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, să dispună măsuri de sancționare a directorului DGASPC Bihor”, anunțase atunci ministrul.

Așa cum BIHOREANUL a dezvăluit ulterior, solicitarea de sancționare a lui Puia viza neîndeplinirea integrală a unor măsuri dispuse de Corpul de Control al Ministerului Muncii în vara anului 2025. Controlul fusese efectuat după un incident provocat de DGASPC Mehedinți, care trimisese 12 persoane vulnerabile la așezămintele lui Viorel Pașca fără toate documentele medicale necesare, o parte dintre acestea fiind ulterior returnate.

Raportul Corpului de Control, care nu a fost făcut public, a stabilit 9 măsuri, dintre care 7 pentru DGASPC Bihor și două pentru CJ Bihor.

Printre altele, Direcției i s-a cerut să facă demersuri pentru instituirea tutelei speciale asupra a 72 persoane cu dizabilități găzduite la Dumbrava sau să întocmească planuri individuale de servicii sociale și să numească manageri de caz pentru acestea.

Unele dintre obligații au fost îndeplinite doar parțial, iar termenele de conformare au fost depășite, Ministerul Muncii imputând conducerii DGASPC și un „management defectuos”.

Pe 9 iulie, în urma solicitării ministrului, Mircea Mălan a sesizat comisia de disciplină a CJ Bihor, pentru a verifica responsabilitatea directorului instituției.

Cât durează cercetările?

În discuția purtată cu BIHOREANUL, președintele CJ Bihor a confirmat că cele două proceduri sunt distincte, dar sunt analizate de aceeași comisie de disciplină.

„Practic, comisia de disciplină astăzi are două dosare de cercetare administrativă în ceea ce-l privește pe domnul Călin Puia”, a explicat Mălan.

Întrebat ce sancțiuni ar putea fi aplicate în urma cercetărilor, șeful CJ a evitat să se pronunțe, arătând că nu dorește să influențeze în vreun fel activitatea comisiei sau să lase impresia că ar sugera o anumită soluție.

CJ Bihor a anunțat că va face publice rezultatele celor două cercetări disciplinare după încheierea procedurilor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!