Campusul pentru învăţământ dual din strada Ceyrat va fi transferat la Primăria Oradea.

Transfer aprobat

Consiliul Local Oradea, reunit miercuri în şedinţă online, "de îndată", a aprobat cu unanimitate de voturi preluarea campusului amenajat de Consiliul Judeţean Bihor printr-o investiţie europeană de 29 milioane euro (foto jos).

În total, municipalitatea orădeană va prelua circa 22.000 metri pătraţi de teren şi opt construcţii aflate până de curând în patrimoniul public al CJ Bihor.

"Campusul şcolar amenajat de CJ Bihor trebuiau transferat Primăriei Oradea pentru ca aceasta să poată înfiinţa aici viitorul Liceu Tehnologic Dual, asta deoarece numai municipalitatea are reţea şcolară, nu şi CJ Bihor", a explicat pentru BIHOREANUL reprezentantul Compartimentului Management Sănătate şi Educaţie din cadrul Primăriei Oradea, Laurenţiu Chiană, iniţiatorul proiectului.

Transferul este cu atât mai necesar cu cât, pentru a putea cere înfiinţarea unei astfel de unităţi de învăţământ, Primăria Oradea trebuie să dovedească Ministerului Educaţiei că deţine spaţiile necesare, existente în incinta campusului şcolar, în care să funcţioneze viitorul liceu tehnologic.

Hotărâri luate de urgenţă

După cum BIHOREANUL a mai scris, Consiliul Judeţean Bihor a aprobat transferul campusului şcolar către Primăria Oradea încă din luna aprilie. Întrucât investiţiile în acesta au fost făcute din fonduri europene prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, transferul de proprietate a trebuit avizat şi de Ministerul Educaţiei, lucru care s-a întâmplat însă abia săptămâna trecută.

Astfel, hotărârea de miercuri a Consiliului Local Oradea va trebui întărită, prin una similară, joi de către CJ Bihor, care se va întruni într-o şedinţă extraordinară în cursul zilei de joi.

"Odată obţinute toate documentele, Primăria Oradea va putea depune oficial solicitarea de înfiinţare a Liceului Tehnologic Dual. Joi după-amiază, va avea loc ultima şedinţă din acest an şcolar a Consiliului de Administraţie a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar care va putea acorda autorizaţia de funcţionare a Liceului Tehnologic Dual Oradea", a explicat pentru BIHOREANUL, Mariana Goia din cadrul aceluiași compartiment de Management Sănătate şi Educaţie.

Consiliul Judeţean Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor au fost obligate să aprobe de urgenţă transferul campusului şcolar pentru că, dacă nu ar depune documentele la timp, înfiinţarea viitorului Liceu Tehnologic Dual ar putea fi discutată de ARACIS abia în toamnă, prea târziu pentru ca instituţia de învăţământ să mai poată funcţiona începând din septembrie.

Un campus de milioane

Campusul pentru învăţământ dual a fost recepţionat de CJ Bihor în luna februarie şi cuprinde 8 corpuri de clădire cu laboratoare, săli de clasă, cămin, cantină, cabinet medical, bazin de înot, sală de sport şi altele. Pentru început, în cadrul acestei școli care ar putea funcţiona începând din toamnă, în cadrul campusului ar putea fi organizate trei clase de elevi, cu specializări care vor trebui avizate de ARACIP, numărul lor urmând să crească treptat.

În cadrul liceului ar urma să înveţe 140 de elevi care vor beneficia de o bursă lunară între 400 şi 1.000 lei, cazare gratuită, trei mese pe zi şi decontarea transportului.

Învăţământul dual presupune învăţământ teoretic în şcoală şi practică în cadrul unor companii orădene, iar noua unitate şcolară va oferi calificări în domenii precum mecanică, instalaţii, lucrări publice, electronică, automatizări şi chimie industrială.

Campusul a fost construit şi dotat cu fonduri europene, CJ Bihor obţinând în acest scop o finanţare de 142,6 milioane lei (cu TVA inclusă), echivalentul a 29 milioane euro, în baza unui proiect care a primit cel mai mare punctaj din ţară.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!