Oradea a intrat în clubul select al orașelor în care se ține Bookfest; anul acesta, doar șase orașe au avut onoarea. După ce a luat contact cu orașul, Gabriel Liiceanu a constatat: „Nu mi-am imaginat niciodată să am contact cu întruparea unei utopii. Pentru că ceea ce pesemne nu știți, dat fiind că sunteți „in”, este că trăiți într-o utopie”.
Evident, cuvinte care ne flatează. Dar observația e corectă: noi nu realizăm că ceea ce la noi pare normal la alții ține de utopie. Calitatea vieții nu e dată neapărat de mărimea urbei, ci de modul în care-și pot duce traiul locuitorii. Oradea are spitale dotate cu aparatură de vârf, ba și niște parcări care ne scutesc de stres; există locuri libere în grădinițele de stat, care pot rivaliza cu cele private; școlile sunt proaspăt renovate și arată minunat etc.
Doar că noi ne comparăm cu noi înșine de acum 2 - 3 - 10 ani și credem că uneori lucrurile se puteau face mai repede și mai bine. Dacă am merge câteva sute de kilometri mai spre est, am vedea diferențele - cum se circulă prin Cluj sau cum se parchează prin București.
Dacă la noi băștinașii mârâie că s-au introdus fracțiile 6 și 7 de colectare, în mândra noastră capitală se colectează, în cel mai fericit caz, în două fracții. Nici la noi nu-i ca-n Germania, e adevărat, dar să nu uităm că aici nu trăiesc nemți, ci români și unguri.
Tot la Bookfest, scriitorul Radu Paraschivescu zicea: „Am dubii că un ghid al nesimțitului s-ar fi putut scrie aici”. Mai avem și noi specimenele noastre, dar oamenii veniți din altă lume văd diferențele. Dacă orădenii ar călători mai des prin țară, cred că ar vedea și ei orașul natal cu alți ochi.